Istoria Pământului este mult mai lungă decât cea a omenirii. Se crede că în urmă cu multe milioane de ani planeta noastră a suferit cele mai violente fenomene climatice, călduri insuportabile, furtuni, secete și inundații, ceea ce a distrus flora pentru o perioadă îndelungată, întărziind procesul de apariție și dezvoltare a oricăror forme de viață. Apoi a urmat acel proces de evoluție într-o foarte lungă perioadă de timp, începând cu microorganismele, care în decursul milioanelor de ani au ajuns la forma cea mai evoluată, la ființa rațională, Omul. Și deoarece vorbim deocamdată la modul general de timp cosmic și nu al celui uman în special, putem să luăm ca unitate de măsură milioanele sau sutele de mii de ani până la formarea ființei superioare, sau până ce aceasta a devenit conștientă de sine. De posibilitățile sale cognitive, de îndemânare, de ingeniozitate și creeație.
Așa dar, parcurgând istoria omenirii din Antichitate și până în prezent, putem identifica multe trepte în evoluția inteligenței umane, multe etape pe care le vom numi civilizații în cel mai pur sens al cuvântului: cea Elină, de la care am moștenit ideile filozofice ale celor mai luminate capete ale omenirii, ca și Mitologia greacă, minunatele legende care îmbracă în frumusețe înțelepciunea și imaginația bogată a poporului din acele vremuri; apoi civilizația Imperiului Roman, cuceritor al unor teritorii imense datorită științei militare, datorită cunoașterii unor tehnici și unui mod de viață civilizat pe care le-au răspândit și dăruit popoarelor cucerite: până și legislația romană a rămas la baza constituirii codului juridic în mai toate țările lumii, dar nu numai atât, și limba latină, gramatica ei și construcția frazelor, fonetica și rădăcinile multor cuvinte au constituit fundamentul în creearea unei serii de limbi europene. Printre care evident, se numără și limba română, pe lângă franceza, spaniola sau italiana modernă.
Aceste civilizații care au constituit mari imperii într-o lungă perioadă de timp, au dispărut de mult din viața societății umane, lăsând în urmă influențe puternice asupra generațiilor următoare. Dar întrebându-ne din ce motiv se destramă asemenea imperii puternice și civilizate, vom constata că în nici un caz în urma unor înfrângeri suferite din partea unor inamici mai puternici veniți din afara hotarelor lor. Nu, inamicul este întotdeaua in interior, trăiește în mijlocul nostru și se numește imoralitate, corupție, dispreț pentru bunurile țării, lipsă de patriotism, ca și multe altele de acest gen, precum susțineau de fapt și marii filozofi antici: distrugerea vine dinăuntru, devenind mai puternică decât imperiul însuși.
Știm că după cultura strălucitoare a Antichității a urmat o lungă perioadă de „întuneric” cultural datorat în mare parte fanatismului religios și crimelor comise de Inchiziție. (atenție! Istoria se repetă o dată cu neatenția la greșelile oamenilor). A durat mai mult de un mileniu până ce Renașterea culturală a înălțat omenirea pe o treaptă superioară. A doua jumătate a sec. XX și începutul celui XXI a adus cu sine o dezvoltare atât de intensivă a societății umane, cum nu s-a mai cunoscut până în prezent. Dar, precum fiecare monedă are două fețe, iar fiecare poveste are două variante, tot astfel urcarea rapidă a omului pe treptele dezvoltării are și ea două laturi: una desigur pozitivă, aducând în viața omului confort, cultură și multe alte beneficii care ar fi trebuit să-l facă fericit.
A doua latură în schimb, este distructivă, îl face pe om să fi preferat o viață mai liniștită, mai sigură, ca în zilele de odinioară. Nu este necesar să intrăm în amânuntele acelui „modus vivendi” pe care îl cunoaștem astăzi. Cu toții trăim momentele grele de intemperii, uragane, tornade, ploi torențiale aducătoare de inundații. Zilnic se întâmplă tragedii datorită unor deraieri de trenuri, căderea unor avioane cu sute de pasageri, atentate teroriste comise de către fanatici religioși care măcelăresc sute de vieți omenești, sau crime în masă comise de niște deraiați mintali, dornici pur și simplu să distrugă fără a avea un motiv special decât să atragă atenția asupra persoanei lor mizerabile. Nu mai vorbesc de cursa înarmărilor, de acest concurs al inteligențelor negre, care ar fi putut crea lucruri minunate, dar în schimb se irosesc pentru a obține arme ucigătoare de toate felurile. Se vehiculează chiar ideea existenței unor laboratoare unde se experimentează în secret dirijarea fenomenelor naturii sau niște ciudățenii de arme biologice, cum ar fi folosirea insectelor pentru răspândirea unor epidemii care atentează la sănătatea și viața oamenilor.
Stresul, pemanenta tensiune în care trăim zi cu zi face omul mai credul în toate zvonurile, mai nervos, mai rău, mai violent. De fapt tot ce ni se întâmplă astăzi își face omul cu propria mână: poluarea, efectul de seră, încălzirea globală, transformarea uraniumului în bombe ucigătoare, iar cu asta lista nu e încheiată, dar cert este că vinovații suntem numai noi înșine.
Eu am prezentat partea reală a situației, ceea ce nu înseamnă că nu s-au născut în timp și o sumedenie de povești fanteziste în jurul problemelor de mai sus. Ați auzit desigur despre acei extratereștri „buni” care de 50 de ani colaborează cu noi pentru a ne da secretele tehnicii hipermoderne; dar mai există și extratereștri „răi” care din dorința să ne ocupe planeta ne ajută s-o distrugem noi înșine fără amestecul lor direct. Și multe alte și alte speculații care mai de care fanteziste. O să vi se pară ciudat poate, că din toate discuțiile despre dezvoltarea și dispariția civilizațiilor mi-am amintit tocmai un citat din scrierile lui Lenin, care spunea că orice societate umană care ajunge la stadiul cel mai înalt de dezvoltare se autodistruge. Vreau să sper că Vladimir Ilici a greșit, iar omenirea va supraviețui până la urmă pe un Pământ reînnoit.
–––––––
Hedi S. SIMON
Tel Aviv, Israel
10 ianuarie 2020