TOT CERU-I JOS
O mie de-ntrebări
pe scara Cerului cutează;
și-n timp ce ele tind în sus,
o mie, altele, sondează
adâncul meu de nepătruns –
cel bulgăre dospit de lut,
cu viul înnodat în sine
pe frânghia de la-nceput,
pe ductul cu suspine.
Și-aud un glas curgând prin vine,
nu pogorât din zări senine,
ci din adâncu-mi izvorât,
din Miezul cel zidit în mine
de palmele-Cuvânt:
“Coboară, fiule, coboară,
cu tot cu mia-ți de-ntrebări,
și-atenție la scară!
De ce urci întrebarea sus,
când Cartea e cu tine, jos,
și-n ea, orice răspuns,
cu noimă, cu folos?!”
Și-n timp ce-mi coboram frământul,
din nou mă copleși Cuvântul:
“Coboară, fiule, coboară,
tot Ceru-i jos, învăluie Pământul,
cum mitra fătul, până a se naște,
la ce folos să urci pe scară?!
Coboară, fiule, coboară
și pregătește-te de Paște,
deci scapă de povară!”
———————————
Gheorghe PÂRLEA
7 aprilie 2019