Cu privire la bucuriile dăruite de „petrecerile de iarnă la Verşeni, cu plugarii şi semănătorii simbolici şi cu animalele fantastice”, Sadoveanu avea să constate că toate aceste obiceiuri străvechi „afirmă după mii de generaţii sufletul oamenilor dintru început”. Opunând lui moş Vasile de la Verşeni, unchiul său preferat, şi ciobanilor de la apa Moldovei cunoştinţele sale de astronomie, elev fiind, înţelese mai târziu că aceştia nu erau ignoranţi ci „stăpânitorii unor adevăruri antice despre crugul lunii, cursul stelelor şi soarelui” . Înţelese că, pentru cunoaşterea orelor, „ei se călăuzeau de semne neîndoielnice şi veşnice” şi că civilizaţia arhaică a bătrânilor săi avea misterul ei „viu şi valabil”, căci „prognosticurile” lor, „bazate pe zborul paserilor şi atitudinea animalelor […, pe direcţia vîntului şi pe multe alte semne”, se realizau . Aşadar, oamenii aceştia de unde se trăgea mama sa „interpretau viaţa în perfectă armonie cu cerul cu pămîntul şi cu natura înconjurătoare”, va concluziona scriitorul.
După moartea mamei, când Mihai avea doar paisprezece ani, în durerea deznădăjduită ce l-a cuprins, s-a întors la ai săi, cei din care descindea mama, sub impulsul unei chemări interioare irezistibile: „dintr-o dată, bătrânii mi-au fost mai scumpi ca orice”, recunoaşte el. Acum, la Verşeni, se simţea dator să-i răscumpere mamei „viaţa ei distrusă şi pustiită prin dezrădăcinare”. Justifica mai târziu această datorie de răscumpărător, punându-şi sie însuşi întrebarea: „Nu-mi dăduse ea oare privirea, auzul şi zâmbetul păstorilor din veac?”
Trecând definitiv de partea rudelor de la Verşeni, Sadoveanu observa: „Sporul meu de cunoştiinţe şi reflecţii m-a dus dincolo de zona primejdioasă prin sterilitatea ei, unde se opresc definitiv semidocţii păturii noastre suprapuse”. Unul din aceşti semidocţi era chiar tatăl său, de care, acum, s-a detaşat explicit: „Am devenit aliatul celor de-o lege cu maica mea” .
Cei „de-o lege” cu maica sa erau cei care aveau să aibă o influenţă covârşitoare asupra scriitorului ce urma să devină. Şi aceasta pentru că, în înţelesul criticilor literari, „reevaluarea rădăcinilor, a descendenţei”, care „capătă forma unei anamneze”, avea să însemne o „autentică renaştere spirituală” pentru scriitorul în devenire .
În prima fază a copilăriei, venirea lui Mihai la Verşenii mamei a însemnat „o schimbare de decor mai mult sau mai puţin aşteptată, mai mult sau mai puţin remarcată”. Acum însă (după moartea mamei) bunicii din Verşeni „devin adevăraţii părinţi spirituali” ai gimnazistului de la Fălticeni şi mai apoi ai liceanului de la „Naţional”. Sadoveanu era redat „lumii Verşenilor” pentru totdeauna, iar această reîntoarcere „rămâne definitivă” pentru că era „înlesnită de o atmosferă literară dintre cele mai propice” .
Această revenire la „izvoarele strămoşilor neştiuţi” a decurs fără un efort special, „fără a avea nimic strident” . Totul se petrecu aidoma cu părul sălbatic, adus din pădure şi sădit în ograda bunicilor. Încet-încet, faptele petrecute la Verşeni de acum încolo, însumate şi celor dinainte, i s-au întipărit lui Mihai cu atâta forţă, încât au ajuns cu timpul „să condenseze un univers scriitoricesc pentru un întreg popor” .
La Verşenii bunicilor, afirma Sadoveanu la maturitate, în legătură cu o vacanţă de vară petrecută aici, nimeni nu îl tulbura: „Eram într-o domnie a mea […]. Eram nepotul lui Gheorghe Ursachi; moşteneam deci toate drepturile pe care le aveau acei pământeni de la apa Moldovei. Cositorii din fîneţuri ori din oarze, prăşitorii tîrzii, gospodarii cu căruţele de pe drumeagurile ogoarelor mă petreceu cu ochii de departe ca pe un copil al satului” . Avem aici o confirmare expresă a scriitorului, cu privire la considerarea sa de către localnici ca fiu al satului Verşeni şi la acceptarea de către el însuşi a acestui certificat.
Cu mare drag îşi aminteşte Sadoveanu de „căsuţa liniştită” a bunicilor, aflată lângă o prisacă, „cu-n şopru acoperit cu şovar”, unde un bătrân cu „plete ca năgara” întocmea roţi pentru căruţe ţărăneşti. Aici, „cuibărit într-un ungher sub o tohoarcă miţoasă de berbec” se considera într-un „colţ fericit al lumii”. Aştepta acolo în şopru să treacă furtuna, atunci când aceasta se întâmpla să fie, ca apoi să admire „în soare albinele roind”, să asculte „în pacea satului” cum cântă o pupăză „aciuată” într-un nuc bătrân şi cum „bate” tesla bunicului „la colibă ritmul unei vieţi tihnite”.
„Poezia acestor locuri”, de care adolescentul Sadoveanu era înconjurat şi pe care o respira „în orice clipă”, „se stratifica încet încet” în fiinţa sa „cu seminţele ei, aşteptându-şi timpul” .
Frumuseţea locurilor în care trăiau cei de la Verşeni a început să picure emoţie în sufletul lui Mihai încă de mic copil, din anii aceia îndepărtaţi, aflaţi „la hotarul înțelegerii”, când, mărturiseşte chiar el, „fiinţa mea era plină de sevă şi poezie”. Acest bob verşenean de univers, pe care scriitorul l-a scos în lumea cea mare, în „…universalitate, dîndu-i perenitate” , a început să-i facă inima să bată altfel, reflecta el mai târziu: „Recunoşteam în mine, după bătaia inimii, sensaţia fericită pe care am încercat-o totdeauna la malul acelei ape de munte cu numele Moldova şi în peisagiul ei aşa de caracteristic, pe prunduri şi în zăvoaie” .
Când se făcu băieţandru, demn de încrederea tatălui că-i poate folosi puşca sa de vânătoare, Mihai primi încuviinţarea să plece la Verşeni şi în scopul acelei ocupaţii preistorice care s-a născut din dependenţa omului faţă de natură şi care, pentru Mihail, era încă de pe atunci doar mijlocitorul dintre „contemplaţia blândă, pasivă, poetică”, moştenită de la mama sa, şi „mirajul peisajului insolit”. Prea-tânărul vânător venea la Verşeni purtând pe umăr tolba din piele de bursuc, în care, până la vânat, transporta vodevilurile şi comediile bardului de la Mirceşti, împrumutate de la fostul său învăţător, Mihai Busuioc disimulat literar în „Domnul Trandafir”. (VA URMA)
NOTĂ: Extras din eseul <<Mihail Sadoveanu, „fiul țărăncii” din Verșeni>> , al cărui autor sunt, inclus în volumul cu același titlu, coord. dr. V. Șoimaru, Ed. „Balacron” Chișinău, 2015
Bibliografia va fi inserată după ultima postare.