„Creştinul trebuie să respecte trei valori:
Patria-care-ţi asigură hrana trupului;
Neamul-care-ţi dăruieşte hrana minţii;
Biserica-care-ţi asigură hrana sufletului.”
(Dr.TRAIAN TRIFAN)
PROTO-DACUL-PELASGUL a fost, este şi va fi aşezat de Dumnezeu în Faşa Creaţiei Sale, într-un Areal cu adevărat divin: CARPATO-DANUBIANO-PONTICO-EUXIN.
După ce a primit binecuvântarea din Cerul preamăririi a făcut din Maria, Stâlpul Bisericii Mântuitorului Hristos şi Temelia nepieritoare a Neamului dacoromân.
A luat cu grijă şi cu sfială din elementele naturii o parte din frumuseţea Creaţiei divine oglindită în ele şi a brodat-o pe regalul său port popular, urzindu-l pururea ca datină.
Apoi, a surprins limpezimea surâsului din susurul apei, armonia din şoaptele Codrilor, arpegiul din adierea brazilor, sunetul din revărsarea cascadei, frecvenţa din freamătul frunzelor, madrigalul din mireasma florilor, gama din tremurul ierbii, portativul din mlădierea sălciilor, ritmul din turuitul turturelei, refrenul din trilul ciocârliei, măsura din viersul mierlei, octava din rapsodia rândunicii şi a întocmit magistralul şi divinul Tezaur folcloric.
A primit în Dar de la Heruvimi focul mistic, ruga fierbinte, necuprinderea isihastă, veghea şi locul cel mai apropiat de Dumnezeu între rase, seminţii, popoare, neamuri şi naţiuni.
De la Serafimi a luat răbdarea, înţelepciunea, clarviziunea, curajul, expresia slujirii.
Arhanghelii i-au pus în năframa ursitei, Dorul după Logosul divin, Coiful căpeteniei, Spada dreptăţii, biruinţa în jertfire, flamura Eroului, aura martirică, buna vestire, solia păcii.
Ingerii l-au împodobit cu nimbul iertării, l-au legănat în mireasma cântării celeste cu sublimul ei liturgic presărându-i pe frunte psalmii întru lauda şi mărirea Maicii Domnului.
Celelalte cete de îngeri s-au întrecut în a-i împleti în cununa frumuseţii, bărbăţiei, dârzeniei şi demnităţii, suspinul, fiorul, flacăra, bucuria, lacrima, îmbrăţişarea şi dorul de Acasă.
Iisus Hristos-Mântuitorul lumii i-a îngăduit purtarea Crucii Sale în crucea sa, ca semn al demnităţii, l-a încins apoi cu libertatea sfântă brodată pe adevărul ortodoxiei, atârnându-i pe umerii largi, neînconvoiaţi hlamida iubirii, iar în mână dreaptă şi vânjoasă sceptrul nemuririi.
* Traian Chelariu/ Traian Colhan/ Traian Trifan
TRAIAN Chelariu (1906-1966), poet cult de o mare sensibilitate mistică creştin-ortodoxă.
Traian Chelariu şi-a urzit în plămada sufletului său ales, răbdarea cea mare a dacoromânilor-hotar de veşnicie, suferinţa prelinsă din Legendele şi Baladele strămoşeşti, dăltuidu-şi tenace caracterul de cremene şi zelul demnităţii legendare al daco-valahilor în care a aşezat cu multă evlavie, Icoana Neamului peste care răsare Aura biruitoare a Mântuitorului Iisus Hristos.
Baladă pentru binecuvântarea ţării de mâine
Nu ne-am pierdut sub cerul strămoşesc/ suntem şi azi şi mersul ni-i deschis;/ în rând cu noi meleagul şi-l păzesc/ acei cărora-ntreg li l-ai prezis.// Dar am urcat cu turmele spre tine,/ tot zorul nostru-i numai către bine,/ iar dacă graiul, uneori sărac,/ l-am strâns în cântec şi-l purtăm spre leac,/ el ni-i legenda care va rămâne,/ şi Tu o ştii tot pe pământul dac-/ blagosloveşte-i zilele de mâine.// Dar am purces din codri şi coline/ tot zorul nostru-i numai către bine/ şi străjuim, cum Ţie Ţi-i pe plac/ ogoru-n care voievozii zac/ şi care ne dă grâul pentru pâine,/ Tu însă-l ştii că-i tot pământul dac,-/ blagosloveşte-i zilele de mâine.// Mileniile milei doar sporesc,/ statornic nu e nici un paradis,/ numai cuvântul cel dumnezeiesc/ prin Fiul Tău pe care l-ai trimis.// N-am vrăşmăşit hotarele vecine,/ tot zorul nostru-i numai către bine./ De-a pururi neamurile se prefac/ şi zodiile se supun şi tac,/ dar ce-ai vrut Tu, netrecător, rămâne/ pământul nostru tot mai este dac,/ blagosloveşte-i zilele de mâine. ( Revista Fundaţiilor Regale, nr. 1, 1941)
TRAIAN Colhan (1915-), s-a născut în ziua Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, în localitatea Brezoi a judeţului Vâlcea, în familia destoinicului Pavel şi a inimoasei Elizabeta, în anul 1915. Părinţii săi ocupau ca stare socială o poziţie de mijloc. Şi-a schimbat domiciliul se pare în satul Laz de Alba. După ce termină Şcoala generală, urmează Liceul Industrial, ajungând un remarcabil desenator tehnic. Face stagiul militar lăsându-se la vatră cu gradul de Sergent. S-a angajat la Braşov la fabrica de avioane I.A.R. Fire dârză, cinstit, deştept, frumos, integru, talentat ca povestitor. Încropeşte o poveste imaginară în al cărei scenariu aşează prinderea şi uciderea a doi bolşevici. S-a opus pe faţă tăvălugului comunist care se prăvălea cu ură atee peste Ţara noastră creştină. La o percheziţie descinsă de securitate i s-a găsit relatarea cu sovieticii şi l-au arestat. Bolşevicii l-au luat să-l judece la ei, dar la graniţă le-a scăpat. N-a durat mult evadarea fiindcă l-au prins otrepele cărămizii de la noi. Este arestat de la domiciliul Cugir-Hunedoara, condamnat în 7 Aprilie 1949 şi graţiat în 1964. Traian avea mare evlavie la Fecioara Maria. Faptul că avea la activ o evadare l-a pus în celula din Zarcă cu alt evadat, părintele Nicolae Grebenea. Traian aveau mulţi apropiaţi printre saşi şi săsoaice. Când au venit bolşevicii Colhan i-a sfătuit pe mulţi să-şi ascundă fetele, dar fără succes. Iată ce ne povesteşte părintele Grebenea despre eroul său, camaradul de celulă: „Colhan a convins pe părinţii a patru fete să le lase să le ascundă el. Le-a îmbrăcat în costume naţionale româneşti şi a plecat cu ele în satul lui… În Laz le-a dus la o mătuşă a lui ce avea casa tocmai în marginea satului şi au rămas acolo un an de zile. De mâncare trimeteau părinţii lor. Şi aşa au scăpat toate. L-am felicitat pe Colhan pentru această frumoasă iniţiativă.” (Preot Nicolae Grebenea, Amintiri din Întuneric. Ed. Scara, Bucureşti-2000, p. 262)
Într-o zi a avut şansa să descopere pe o coajă de săpun alfabetul morse trimis de prinţul Alecu Ghica. Astfel, Părintele şi-a început activitatea de dascăl: „Predam pentru el (Traian) istoria României cu referire specială la istoria Transilvaniei, geografia, româna, unde interesa litaratura, religia, cu povestiri ale pildelor şi parabolelor Mântuitorului, etc.” (ibid., p. 263) (Fişa Matricolă Penală/ Anul 1949/ 04.07/ Dosar 171/ 50 Aiud).
Mărturiile lor brodate în mărturisiri de taină comprimă o istorie a rezistenţei creştine anticomuniste, tumultoasă prin înşiruirea evenimentelor, înălţătoare prin demnitatea faptelor, cutremurătoare prin verticalitatea şi puritatea eroilor, izbăvitoare prin jertfa lor mistică.
TRAIAN Trifan (1899-1990)
În Lancrămul marelui filosof Lucian Blaga, la cumpăna dintre veacuri s-a născut unul dintre cei mai renumiţi fii ai demnităţii româneşti, din judeţului Alba, TRAIAN Trifan. După absolvirea gimnaziului, a continuat liceul în componentă germană, maghiară şi românească la Sebeş, Sibiu, Blaj şi celebrul Colegiu braşovean Andrei Şaguna. Vitregia războiului mondial l-a înrolat în armata austro-ungară duşmana naţiei sale, fiind trimis pe front în Albania. După întregirea Patriei a urmat şi absolvit Şcoala Militară de Artilerie-Bucureşti, devenind sublocotenent, apoi urmează Facultatea de Drept din Cluj, îşi i-a licenţa şi doctoratul, profesând avocatura în Braşov. S-a căsătorit cu Elena Scholtz, din care s-au născut Ileana şi Maria. Îl cunoaşte pe Ion Moţa, care-l impresionează şi se înrolează naţionalismului creştin ortodox. Cunoaşte represiunile dictaturii carliste fiind întemniţat la Jilava (1934), Vaslui (1938), apoi concentrat în armată. Sub guvernul Antonescu devine prefectul Braşovului, alături de camaradul său Marian Trifan, şeful judeţului. Rebeliunea din Ianuarie 1941, îi aduce o condamnare de 16 ani, fiind „recrutat” pentru fioroasa temniţă Aiud, unde va deveni alături de confratele său Marian Trifan unii dintre marii mistici ai închisorilor. „Aveau o trăire de chilie mănăstirească, mărturisea colegul lor de suferinţă părintele Traian Belu. Se citea pe faţa lor o linişte, însă convingătoare. Educaţia lor venea mai de demult. Amândoi se bucurau de o mare stimă din partea noastră şi respect din partea gardienilor.” (apud. Cezarina Condurache, Sfinţii Închisorilor 28 de biografii exemplare. Ed. Evdokimos Fundaţia Profesor George Manu, Bucureşti-2015, p. 138)
În închisoare a venit peste ei o altă mare năpastă, trimiterea pe front „pentru reabilitare”, ordonanţă emisă de generalul Antonescu, constituirea la Sărata a sinistrelor „Batalioane ale morţii”, căruia Traian Trifan, liderul celor care au luat atitudine demnă de român, de creştin ortodox, supranumit de faptele sale morale „Bradul care se frânge, dar nu se îndoaie”, îi răspunde în scris ca un mare Cavaler trac ce se dovedea: „Domnul Mareşal Antonescu a hotărât să se dea posibilitatea condamnaţilor de drept comun şi celor politici să se reabilitaze luptând pe front la unităţile constituite aparte… Mergerea pe front împotriva comunismului este o onoare pentru orice naţionalist. Traian Trifan are grad de căpitan şi îşi serveşte patria ca ostaş, dar comandantul Traian Trifan nu are ce reabilita în faţa nimănui… Plecarea pe front se face de la închisoare. Deci nu românul pleacă să-şi facă datoria, ci ocnaşul.” (Mărturisesc… Robul 1036, Ediţie îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, p. 72)
Firea temerară, conştiinţa de cremene, demnitatea dârză, iubirea jertfelnică, adevărul revelat, dreptatea socială, cultul ortodox, libertatea creştină, urcuşul mistic l-au purtat înspre calea duhovniciei, alăturându-l marilor asceţi, faimoşilor isihaşti, după cum mărturisea Gheorghe Dragon: „A purtat lumina spiritului, ne-a pus în contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfânta Fecioară, cu doctrina creştină a Bisericii noastre. Printr-o viaţă de rugă şi asceză a acestui monah între monahi, a cultivat verticala creştină, creând prin discipoli mucenici şi cuvioşi, o şcoală care a cuprins toate închisorile.” (Cezarina Condurache, op. cit., p. 139)
Suferinţa şi jertfa, iertarea şi ruga, crucea şi onoarea, iubirea şi credinţa care l-au însoţit în cei 21 de ani de temniţă, l-au întărit, l-au renăscut, l-au înnoit, l-au înnobilat în spirit şi demnitate, fiind gratulat de către un alt mare camarad care a petrecut aceleaşi virtuţi în cei 22 de ani de umilinţă, tortură şi batjocură, pătimitorul Virgil Maxim, drept „erou al demnităţii creştine româneşti, în veacul XX.” (ibid., p. 142)
În lucrarea sa, posttemniţă Mărturisesc… Robul 1036, Traian Trifan a elaborat un adevărat curs de teologie mistică, un veritabil îndreptar ortodox. Pe 12 Aprilie 1990, printre norii însângeraţi care s-au abătut peste cerul României sale dragi, a plecat la Mântuitorul său.
( fragment)
Fond de carte: Arhiva Dumitru Ionescu-Bucureşti.
—————————————-
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi, 31 iulie 2020