George Rîurel Bălan: ,,Un optimist incurabil în timpul pandemiei” – poesis

Infinitul

 

Angelică ființă cu legănări de barcă,

ce pânzele în apele adânci ți le arunci,

m-aș avânta în larg, tu de mi-ai da porunci,

să fiu Adamul tău, în ancestrala arcă.

 

Din luciul apei tale, lumini vor să străbată

prin fumul de țigară tot ce-or putea străbate,

mă pierd în ceața deasă, visez la libertate:

nimic nu va putea visu-mi să-l abată!

 

Cu vinul în pahare, Luceafărul busolă,

la rame ca să trag îndată-i mai ușor,

de-i roșu sec pelinul, ce-i numai bunișor,

te voi salva din valuri, iubita mea creolă!

 

[…]

 

Eu te salvez o dată, tu sari iară-n adâncuri,

când am crezut o clipă că valul a murit,

în geamătul albastru, ecou nețărmurit…

Infinitu’-l ancorăm cu ale noastre pâncuri.

28.04.2020

 

 

Maria

 

Mijesc în ochii tăi corăbii
ce-s legănate de dorințe,
avem ascunse-n inimi săbii,
lucesc în lacrimi suferințe.

În valuri vorbele te spală
și-ți șuieră-n urechi cuvântul,
în clipa providențială,
când la liman e fermecat pământul.

Aruncă-ți pânzele departe
și hai, doar azi, te clatină-n derivă,
să facem de-am putea o parte,
precum Adam și Eva din era primitivă.

Să ancorăm o clipă-n fericire,
să ne pârlim ca șerpii-n lanuri solzii,
în noi o viață legendară să conspire,
în timp ce zeii degusta-vor iar ambrozii.

 

 

Curcubeu

 

Prefă-te umbră în făptură,

prefă-te dor în realitate…

cu un pahar de vin de calitate,

și-o cuminecătură.

 

Departele Tu fă-l aproape,

eu noaptea o voi face zi,

din lumea viselor nu mă trezi,

mai lasă-mă ascuns sub pleoape.

 

[…]

 

Privesc la cerul cel albastru,

prin’ crengile copacilor înmuguriți,

l-atingeri de copii îndrăgostiți,

dar tu departe ești, precum un astru.

 

Iar cum nimic din toate acestea

n-ar fi-ntru-totul îndeajuns,

o pandemie ne-a ajuns,

să ne-ntrerupă iar povestea.

 

Cu toate-acestea eu mai sper

că se sfârșește orice vijelie

cu-n curcubeu, în tril de ciocârlie,

trimis de sus, trimis din cer…

 

La fântâna

La fântâna fericirii am venit să mă adap,
luciul calm, oglinda firii, să-l sărut, de griji să scap.

Gura ta surâde-a rouă dimineața, printre flori,
zâmbete plutesc pe apă, se amestecă-n culori.

Ceru-n ochi ți se revarsă, nori îți sunt pe tâmple-acum,
lacrimile-s râuri calde, ce se pregătesc de drum.

Să mă-mbăt de fericire, să mă-mbăt de vorba ta,
izvorăsc doruri nebune, „Flori de colț”, „Nu mă uita”.

Nici mă cheamă, nici mă-ndeamnă, să mă satur, de-oi putea,
apa poți s-o bei din palmă[…] Fericirea?[…] Vei vedea!

Să mă scald în râul nunții, să plutesc pe el aș vrea,
să mă duc în voia sorții, împăcat cu dragostea.

Licăresc lumini plăpânde printre pietre de fântâni,
mușchiul verde le cuprinde, le preface sfârcu-n sâni.

Cumpăna din nou s-apleacă și se-nchină spre pământ,
fură apa cu găleata și promite-un legământ.

Doară dânsa, fericirea, când sătulă e de noi,
se adapă of!, cu sete, când cere la nouri ploi.

 

Bosumflați, stând cam de-o parte, norii încă se gândesc:
de se-adună și se sfarmă, în fântână poposesc.

 

Femeia templu

 

Sub pavăza privirii tale

se cuibăresc doi sâni de piatră,

ce țin lumina-aprinsă-n vatră,

lângă o inimă ce bate-agale.

 

Ce templu Doamne ai făcut?

Omule, în care loc te rogi?

La sfinți găsești doar inorogi,

cu cornul chiar din Lună refăcut…

 

[…]

 

Tu bine toate-ai făurit,

doar omul nu le dă valoare,

el calcă totul în picioare,

oricât ar fi de iscusit.

 

[…]

 

Pe-altarul ce l-ai pregătit

o conștiință stă aprinsă:

este o mamă ce-i surprinsă

de-un alăptat cu apetit.

 

 

Prin pruncul pe care îl crește,

păcatul lumii-ntregi s-a dus

cum Soarele sfârșește la Apus,

de dorul Lunii, care-l stăpânește.

08.04.2020

 

 

Vinovat

 

Mă simt vinovat:

 

că nu te privesc destul,

că nu respirăm cu aceeași gură,

că nu-mi pot scoate inima să ți-o dăruiesc,

de umbra pe care ți-o face sărutul meu,

că bătrânețea mea este soră cu îmbătrânirea,

că s-ar putea să arunc eu primul țărâna,

că nu ți-am spus niciodată „te iubesc”.

 

 

Îngerii au aripi să zboare

 

Într-o zi vom face schimb de aripi,

atunci neapărat ne vom ține de mână.

Îți vei pune ghiozdanul pe umăr

și într-un tril vom urca spre niciunde…

 

Ne vom face mărunți ca o stea,

atât vom fi de departe de lumea de ieri,

de azi și de mâine,

prăvălindu-ne printr-o gaură de vierme

în afara timpului către o nebuloasă neagră.

 

Din secundele burdușite în ghiozdanul tău

vor rămâne doar emoțiile unui „deal”,

iar din ele vom croșeta noi universuri:

unul pe față, unul pe dos,

cu sori cât porția ceea de mămăligă

stropșită cu brânză.

 

A făcut Cineva un Soare din cremă de zahăr ars?

Dar Lună din miere?

–––––––––-

George Rîurel Bălan

(Din volumul Un optimist incurabil în timpul pandemiei, Editura Confidențial, Oradea, 2020)

 

***

 

Testimoniale

 

George Rîurel Bălan, precum șuvoiul unui pârâu de munte, ce-i definește numele, curge neastâmpărat de repejor prin valea vieții, învolburat de multitudinea valențelor de trecere din domeniul formației tehnice în cel al manageriatului afacerii personale, apoi în școlirea domeniului Dreptului, cu impardonabilitatea eticii umane și îndrăznind chiar să atingă și filosofia moralei divine.

 

Spirit creator, definit de un optimism incurabil, trece ușor prin scenografia vieții, plan după plan, sentimentele pentru toate ființele întâlnite cuvântătoare și necuvântătoare, de-a valma…

 

Cochetând cu muzica în adolescență și cu poezia din prima tinerețe, se prezintă azi sub părul argintat de anii maturității intelectuale, punându-și sufletul jucăuș pe tavă să ne servească tuturor mici și strălucitoare reflexii, întâmplări, ba chiar încercări de stiluri moderne, în care totul este clădit pe experiența personală de peste o jumătate de secol de viață.

Elisabeta Buzlea

Consilier european în Proprietate Intelectuală

Alias: Carmen Ada Narcis

Oradea,

1 august 2020

***

 

Poeziile din acest volum sunt crâmpeie din sufletul autorului care se aștern ca un râu de munte limpede, învolburat ce întâlnește în calea lui diverse obstacole însă continuă să își vadă de drum. La fel este sufletul poetului Rîurel: deschis, iubitor, inocent și limpede că îți vine să te scalzi în el pentru a te răcori.

Irina Gherghilescu

Autorul cărții “110 trepte de cunoaștere”

Co-autor la cartea “Ce se întâmplă cu mine?”

***

 

Rațiunea fizicianului, înțelepciunea profesorului, pasiunea îndrăgostitului sunt doar trei elemente care m-au făcut să citesc acest volum de debut al profesorului George Bălan. Un volum plin de surprize, neașteptat, care va încânta cititorul când prin candoare când prin fervoare.

Flaviu Stoica

Consultant

 

***

Într-un timp al lucrurilor mici împachetate în ambalaje mari, standard, al tăcerilor ce vor să fie semnificative, dar ascunzând, prea deseori, lacune dureroase, în aceste timpuri în care răutatea spirituală etalată demonstrează că matematica mai trebuie să găsească un soi de mulțime în care numerele complexe sunt cazuri particulare, într-o vreme în care nevăzutul urât nu mai este ținut ca o taină rușinoasă, ci este etalat în întreaga lui splendoare oribilă, se întâmplă, tot mai des ca spoturi de lumină colorată, sau vibrații odihnitoare să ne învăluie. Dincolo de profesorul de fizică – obișnuit cu rigoarea formulelor, George Bălan se destăinuie ca un fin și cinstit observator și degustător al lucrurilor care contează. Neambalate. Plin de ele, ni le oferă generos, invitându-ne la o masă bogată, completata cu ceșcuțe pline de mirodenii. Într-o versificație lejeră, păstrează rima doar pentru a sugera poezia din imaginile surprinse abil, din sentimentele ce nu țin de vârsta și – de ce nu? – din vitraliile virtuale ale unui suflet sensibil la frumos. Peste toate, zâmbetul glumeț al lui George Bălan ne tine de braț, petrecându-ne nu numai prin orașul ăsta minunat – Oradea, dar și prin sufletul său.

Dr. ing. Raul Sorin Fântână

Expert în proprietate intelectuală

Cadru didactic universitar 2003-2018

***

În ultimii ani autorul dovedește o aleasă dibăcie în crearea de conținut fapt susținut în continuare de iscusința cu care își alege de fiecare dată cuvintele indiferent de context sau tema de dezbatere. Nu a fost nevoie decât de o încurajare în momentul potrivit pentru a-și așternere gândurile și emoțiile sale pe hârtie. Acest volum de debut dovedește capacitatea și puterea cuvintelor ba mai mult, oferă cuvântului o rezonanță aparte care pe alocuri parcă ia ființă.

 

Adesea ne-am ancorat în cuvinte care peste ani au readus la viață sentimente, emoții și de multe ori lacrimi de bucurie sau tristețe. Bunul meu prieten George Rîurel Bălan prin volumul de poezii „UN OPTIMIST INCURABIL în timpul pandemiei” mi-a oferit posibilitatea de a mă pronunța asupra Cuvântului gândit, rostit sau scris și de a mă raporta la esența acestuia. Într-o altă ordine de idei în urma citirii poemelor și a textelor de proză poetică, am rămas în minte cu  imaginea „Gânditorului” lui Brâncuși.

Aceste pagini trezesc trăiri intense și profunde ce parcă au prins viață datorită nevoii de înțelegere, acceptare, dragoste și divinitate în viața noastră de zi cu zi.

Drd. George Marius Șinca

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Departamentul de Relații Internaționale și Istorie     Contemporană

 

***

George Rîurel Bălan este un om cu prestanță și prestație de artist. Din condeiul lui electronic au ieșit, cum iese iarba prin betonul neumblat, cuvinte firav înșirate printre gânduri. Generos din fire, el vine să ne prezinte o colecție de cuvinte-idei, cu rimă, cu ritm, cu vibrație. George trăiește ce scrie și scrie ce trăiește, chiar dacă, uneori, din proiecția unor frumoase amintiri. Perspectivele inedite, frumusețea situațiilor în care noi toți ne regăsim precum și starea ce ne-o induce fac aproape instantaneu racordarea cu autorul.

 

Poezia nu e ușor de scris. Trebuie să-ți vină… inspirația. Statistic, poeziile apar, așa, ca ciupercile după ploaie, mai ales în momente neprielnice. Încă nu știu cum se numește splendida colecție de gânduri pe rânduri. Știu sigur însă că surprinde cu acuratețe, ca un adevărat detector de minciuni, starea de restriște ce generațiile viitoare o vor numi „coronavirus”. Volumul mimează bucuria și ascunde tristețea cu precizie demnă de un prestidigitator. În vremurile în care Rîurel scrie, și scrie poezie, sunt mai mulți covizi pe stradă decât autori de poezie. E un curaj să abordezi acest gen de scriere care are cititori aleși pe sprânceană.

 

Măiestria cuvintelor alese, în creațiile lui Rîurel, creează o impresie de popcorn. La fiecare rând sau cel mult două, apare o idee. Sare o idee de ici, sare una de colo, apoi în valuri mai vin vreo două. Poate chiar trei.

Nu vă lăsați furați de peisajul din narația în versuri. Rîurel e mai subtil de atât. Îi place să se joace cu mintea lui și cu a noastră. Și reușește. Fiecare poezie e un labirint frumos prezentat, pentru a ne câștiga bunăvoința. Ulterior, putem să citim, să recitim și să înțelegem adevăratul sens ce dorește să ni-l releve cu diplomație autorul. Ne plimbă printre stări, ne umple de bine, într-o vreme când prin toți pori ești invadat de știri infecte. Pardon, infectate.

 

Ești o persoană deosebită. De ce? Pentru că ești în proximitatea acestui volum.

 

Ai nevoie de această carte. Ai nevoie de acest pansament pentru suflet ce-ți va facilita o evadare din cea mai mare închisoare: propria-ți minte. Rîurel îți va fi ghidul tău de încredere. Te va propulsa într-o lume nouă, cu aparențe de normal. Îți va schimba ritmul respirației. Vei sta, când cu sufletul la gură, când cu privirea relaxată, cu gândul dincolo de carte, privind prin ea ca printr-o fereastră. Și asta îți va da o stare deosebită, ce nu o poți obține de niciunde altundeva, pentru că un autor de poezie e conectat cu Creatorul. Gândurile lui vin din neant sub formă de inspirație divină, menite să bucure tot ce atinge.

Se naște o stea. Se iscă un volum, plin ochi, ca un pahar, de poezie. Mai mult decât atât, între coperți sunt adunate cu migală de ceasornicar, gânduri puse-ntre ghilimele, gate de a fi citate. Și citite.

Aflăm de la Johann Wolfgang von Goethe că „tot ce se naște caută spațiu și durată”. Ceea ce ții în palme nu mai caută. A găsit! Ești tu.

 

Bucură-ți sufletul, nu doar în vremuri grele, cu poezii necenzurate, menite să-ți să îți înnobileze gândurile.

 

Ca prieten bun cu poezia, eu Eugen ANTAL, sunt onorat să fiu contemporan cu Rîurel, cel ce va ajunge fluviu.

În curând… J

Eugen Antal

Fondator Toastmasters Oradea

 

***

„De la cea mai luminoasă până la cea mai obscură, orice carte este produsul unei necesități. Chiar fără să aibă vreun cititor, autorul totuși a comis-o: păcat mărunt preferabil unuia mai mare.” (Albert Flocon, Univesul Cărților)

Parafrazându-l pe Albert Flocon, a scrie o carte, chiar dacă aceasta nu va avea niciun cititor, e un păcat mărunt, preferabil unuia mai mare. George Bălan se află la primul lui „păcat” de acest gen. Cartea lui de poezii, deși un critic necruțător ar spune că e plină de stângăcii, ne revelează o bucățică din sufletul lui, din trăirile lui, iar pentru asta îi mulțumim. Dacă George Bălan va ajunge sau nu un poet veritabil, nu știu, dar, îi voi urmări evoluția cu emoție și încredere, dorindu-i mult succes pe drumul afirmării.

 

Brîndușa Doca

Autor „Ilustrate cu flori de câmp”, Editura Paralela 45