George ANCA: Aventurile lui Sârbiță

Sârbiţă (dulce la guriţă)

Regina reginelor (şi mama albinelor)

Vultur (Flutur)

Copii, un roi (îi cheamă ca pe voi)

 

 

CRAINIC

(tainic)

Cine-i vultur?

Cine flutur?

Cine

vine?

Uf,

Pui de puf.

MUSCULIŢE

(ferfeniţe)

ZZZ

SSS

SÂRBIŢĂ

Am aprins un licurici

printre arici printre furnici –

cine e pe aici?

Unu, doi, trei, patru, cinci

şi cu mine

şi albine

peste flori

în zori de zori

POVESTEA

Hai, Sârbiţă,

la portiţă

SÂRBIŢĂ

Cine eşti

din ce poveşti?

POVESTEA

Fără veste

sunt Poveste

SÂRBIŢĂ

Pleci sau vii

între copii?

POVESTEA

Ssst, abia îi adormii,

unul doar mi se trezi.

Hai de-aici, dar nu departe,

că ne caută în carte,

ne găseşte, cine ştie,

ne facem de băcănie

SÂRBIŢĂ

Nu-ţi dai drumul

nu-i nici unul

nici tu focul

nici tu fumul

Mă joc

şi vă pun pe foc

până mâine poimîine

vă faceţi pâine,

vă pun în traistă

sui pe coastă

dau de albine

le iau cu mine

Pe vale mă duc

şi pe deal mă-ntorc

nu mai ştiu să cânt

dar mai pot să joc

Dansul mi-l sun

până să-l spun

apoi îl tac

să îl desfac

cu braţele zbor

bat din picior

văd prin pulbere

vultur fluture

îl cos cu mireasmă

să ştiu cum îl cheamă

dacă alerg după vultur

îl împuşc cu umbra de flutur

GHIOC

(pentru cojoc)

Vezi, acum dacă mai poţi

să alergi după noi toţi

GHIOC

(la joc)

Şi bunicii poate vor

să dea drumul la televizor

SÂRBIŢĂ

Regina albinelor,

ce le spun copiilor?

să le spun “copiilor”,

să le spun “albinelor”?

REGINA REGINELOR

Cine se plimbă prin grădină

şi parcă n-ar fi albină?

De mai e un alt copil

după floare, prinde-mi-l

SÂRBIŢĂ

Aş fugi dup-o albină,

nu mai am loc în grădină,

m-aş fi prins lângă oricine

să mă duc după albine,

dar ăi mici – în nici un joc

şi ăi mari, cuminţi deloc.

Aş face din mângâiere

miere,

din papară,

ceară

să mă îmbrac

în bondar cu frac

din flori să-mi culeg

costumul întreg

CRAI NIC

(uite, uite)

Albina s-a dus

prin aer în sus

prin mireasmă-n jos

şi iar dus-întors

SÂRBIŢÂ

Albinele

binele

mă înţeapă

într-o ţeapă.

M-aş ascunde

nu ştiu unde

peste crânguri

cad pe gânduri

frunzei cânt

de drag în vânt

zbor acuşi

cu Brâncuşi

GLASUL

Ce zi

o fi?

Cine o să spună

ce lună?

Cip, cirip, în ce ţară

soarele azi o să răsară?

Mama o să alinte

pe cine e rău, pe cine e cuminte?

Care te prinzi

să intrăm în oglinzi?

Ţi-e frică

de-o furnică?

Spune-mi tu, copile Til,

vrei să fiu, să fii copil?

Tu cu gândul la păpuşi

vrei să fiu un spiriduş?

REGINA  REGINELOR

(Zboară, şi roiul zboară,

tace, şi roiul face,

joacă, de roi se dezbracă

până sus mai la apus

pân’ la nor cu voiajor,

cu băiatul săritor

peste flori

până la nori

peste frunţi

până la munţi)

Prinde-mă fluture

lângă un mugure

SÂRBIŢĂ

Eu mă întorc

pe pământul tot.

M-am urcat

încălţat –

un picior cu un roi,

alt picior – buduroi,

şi-am văzut ce n-am văzut

şi nu mi-a mai fost urât

VULTURUL

Sârrr

SÂRBIŢÂ

Ba.

Pe vale mă duc

şi pe deal mă-ntorc

nu mai ştiu să cânt

dar mai pot să joc

VULTURUL

Stânca o ciugul

când mi-e belciugul

GHIOC

Zumzetul

umbletul

zburatul

înaltul.

S-a dus în grădină

după o albină

floarea se usucă

mierea o hurducă

până în neant

abracadabrant

SPIRIDUŞ

Lunca doarme iepureşte

brotăcelul înverzeşte

până-n frunzele de bozi

berzele târăsc de plozi,

dulce şi călare

Făt-Frumos în zare,

apele să-l pieptene

vântul să mi-l depene,

Luncă, să te lupţi

cu dealuri, cu munţi,

eu văzusem paltini

cum în sus îi clatini

şi văzusem brazi

şi Munţii Carpaţi

LUNCA

Luncă de când sunt

şi nu ştiu să cânt

GLAS

Cine cântă noaptea

îmi deschide cartea.

Umbra vântului

pe faţa pământului.

Doarme între flori

şi visează ciori.

Va mânca bătaie

lunca de la ploaie.

Pădurea e oaste

întinsă pe creastă,

de-o să vină-n vale

nu dormim pe moale

Lunca bate cu vânt

şi rândunici din pământ,

pădurea zboară lemne

ascuţite de semne,

cârtiţa în zăvoi

a înălţat muşuroi,

peştii sar

pe afar’

lupii urlă

la lemne-n surlă,

fulgere de gulere

taie nori la rupere

CRAI NIC

Dintr-o ceată de copii

care se jucau pe-aci,

cel mai blând şi mai amic

sta buzat şi-ntr-un târlic,

zgribulit de-o adiere

cu mirosul chiar de miere.

Cu o zi mai înalţi

decât el, ceilalţi –

o să se suie-n pod,

o să călătorească la antipod,

noaptea acolo e zi

şi, înapoi, cu ea mai mare va fi

SÂRBIŢĂ

Era bine

prin albine,

este rău

în pârău

prin nisip

cu polip.

Voi pătrunde

pe sub unde

prin izvor

ca prin nor

sub pământ

să descânt

din al zborului

al izvorului

din al vântului

al pământului

Sunt viteaz

doar până azi

pentru mâine

mănânc pâine

şi iar vă voi povesti

din viaţa mea o zi

–––––––––

Dr. George ANCA

Lasă un răspuns