*
acoperământul aripilor tale
nădejdea mea de mântuire
tu ești a doua lumină
fă-mă străin de tot chinul
schimbă durerea sufletului meu
a doua lumină din lumină
risipește-mă tulburare zid nemișcat
întoarce-mă din nesănătate în sănătate
prealuminate nor rug nears
umbra duhului în pântecele tău
preanevinovată stăpână a lumii
pe mântuitorul tuturor născând
Maria Egipteanca sărută crucea
atotțiitorului lumină fără
de început și pururea fiitoare
apără-mă de diavoli
pedepsește-mă în această lume
iar nu în cealaltă viață
sădește în inima mea întristarea
de moartea ta ce să o simt precum
a simțit-o iubita ta Maică
răzvrătire am cugetat
frumusețe străină am văzut
și cu dânsa mi-am rănit inima
*
Gayatri vultur prin vâltoarea solară
poză solemnă biblio-indianistă Antim
Dealul Negru nu se vede nu mă văd
trei capre șase iede carne verii
câinele botezat Fifi de călugăr
cele trei Coarna Țoapa Roza de tine
opt luni lapte pe apă
trei popi sfeștanie
la o săptămână vine Veta
*
viezurii negri la porumbi și cartofi
ce le doresc să-mi dea Dumnezeu
ce-mi doresc mie să-ți dea și ție
azi e Paștele c-ai venit tu
una scurtă c-așa-i zic belea
mai stai aci oțâră să mâncăm
ai uitat puii de curcă 11
mă duc să miros salcâmul
sar câinii câți mai sunteți
*
mâncători de cruzime ca păsările
cele mâncătoare de stârv
împrejurul meu
părtași ai tainelor lui Dumnezeu
Mihaile slujitor al legii
Gavrile îngere al darului
mai puternic decât focul
mai ascuțit decât văpaia
ai înecat oștile egiptenilor
cel ce ești rodire dată
de Dumnezeu celor neroditori
cel ce dezlegi legăturile
ne-ai arătat lumina cea neapropiată
cetatea poporului celui nou
tăria neamurilor creștine
sfârșitului a toată lumea Mihaile
trâmbița cea de pe urmă vei trâmbița
morții din pământ sculându-se
curățește-ne de toată întinăciunea
și mântuiește sufletele noastre
ci ai făcut iubire de oameni
*
salcâmii salcâmilor
înrădăcinarea dezrădăcinărilor
greul fondului indianistic
am de unde mă întoarce
mai durează spiritul
adrenalină hindu
le fac scene cantos
Ratlow Șacote Drăghicescu
arunc piatra ei s-o scoată
bani de îngropat crucile
fără cinstire vă salutați
vreo stimă taică viezurii
le lăsăm decât de-un brânci
de-o lumânare mai târziu
cu azi la moarte și mai și
nu trebuie să scormonesc
după adevăr și revelație
fondul nu era de episcop
oi fi vorbit de ce păcate
moarte bună Ioane gură de Aur
de nu știe Partha Gayatri
*
naintea lumânării
loja răsturnată
de Șacote
ceară pe-arătător
puica mierlei
Shakti
te prinse Shakote
prinzi pe Shakti
mahmur
*
pe netrecute centura
bine că nu-n rachetă
glosa deschisă la vreme
pe ce ochi de văduve
fiecare pe picioare
restul apei pân dăseară
uitată pasărea
atât de albă
că nu m-a mai umbrit
*
fluier mierle norii creieri
cum te chema de nu te-ai sinucis
pelin pelerin dramatizabil dar
drama n-o prind încovoiat de miopie
teatru la viezuri cu Șacote
balans la Șuțu nu la Cozia
călăream morții ce frac frec
greșii numărul respins din glosă
parcă trecusei paștele mă-tii
*
bulumac limbut faceți dovada
lumânărilor de la Colțea
cum le-oi prinde așteptând
chem se cheamă cine pe cine
Sujata Modayl inalienabilă
mi-am luat măsuri Iancului
viezuri georgieni sunteți în
România păi să vorbim
contrar bulumacului limbut
*
vreodată cine le-ar găsi
și-ar fi de-un teatru
și-ar fi bancheruțu
pateatru scene cantos
scenometrii în dodii
de plată îngroparea crucii
ce teatru cu furca dar
ce replici taie paie
regia din Shakespeare
*
se primește orice admirație
nu mă prinde cruce de femei
pe cine-aș mai cunoaște la Găești
într-o clasă fără niciun profesor
câți nu mi s-au citit în ecou
de matematică mai de română
dictando ce ne amintim
vedea-s-ar în smoală mai cine
cine să te mai legene lege
păduchii pe frunte la mal
uitare simultană prin perete
semințe unse-n Novgorod
ne povestim părinții tineri
în podul cărții de eroi
cinstind rupturi de bumerang
cum se mai bea în canon
mi-o umfla sticla vreun trezit
a ne delimita consensul
tot om ajunge vreodată
că să le vâ Cantos Era
*
ziua trei terține Șacote cine
nu mai erau femei mai cine
așteptați de prepeliță
ce se mai bea în Șacote
hai și tu rece vânt la Sinaia
Cocovo nu prea există
exerciții de deschis gura
hai de-oi revedea luceafăr
măsurandă carabandă
adâncuri încuri uterine
avion de hârtie franceză
împăcare a toate păcate
eu sunt yogin ne în pădure
fluier mierla lângă Enescu
printre brazi cobor în timnic
m-o auzi vreun tril hai pui
vârful vârfurilor tratac
Clarel prin rapsodii avatar
canto dodia mea Ezra
Luceafărul în aromână
*
nu se vede cerul de cer
petrecere petrecaniei
camion yellow submarin
altare înăuntru jurubițe
pe zi răzvănită hai Șacote
cu scene cantos mă revific
de când a plecat tanti Mădălina
oglindindu-se pe umărul meu
cumva refreșează Șacote Edda
Dristor Rotschild umbră landă
rustic mister licură priculă
nori sufocării spital denant
deal văduvelor la măritiș
lunecușul unghiilor canto
vă arăt după zece ani sărire
placentă din rouă în țărână
*
mai rece ca noaptea trecută
ziua pe aici mări taciturne
de ne-o luă înainte o șperlă
în alior pe întors calești
prin ploaia-ne sfârla roților
pe bolți vântuite bulbuci albi
o săptămână până acasă
consultul păruse infatuare
oareceuri pe-a lunii mare
crucea de mi-oi vedea printre duh
divulgu-l liturgul murgul
Atharva pe zi la rafinărie
*
postață galbenă vaci negre oi albe
autostrada liberă sabatic
tăcerea vitezei prin verdele secetei
abia antren de muțenie
nu tu pustietate în etate
ridică-ți capul brazdelor
loz siloz sil zil azil
oraș pe dreapta cu luminile
*
voi alkyoni căzuți pe burtă
nimeni să știe diagnostic
Pe Măriuca o visasei vizavi
de a țipat să nu te duci la ea
nu băuși marea puțină lăsași
pe poartă spre valuri la cinci
cu soare și pescăruși înapoi
rupt de toate și de moarte
pe ieri mormânt desmormânt
măcar tu măcar să intri în casă
fulgeruț lui bancheruț concoct
și mai concoctăm Pompeiul
*
scârțâie osii fără de oase
ți se văd anii în visul visului
ocol tangent în opt mari aripi
ore murmurate valuri
ploaie să nu vii acum te rog
stai pe Jupiter sau pe Marte
eu nici nu merg în pașii voștri
că n-am voie dulce vino soare
mă rătăcisem de gura leului
căderea din picioare fără rost
aprinderea mării udat copacul
întâi că trebuia să cadă capul
*
tragoi lament nori sparți
s-ajung de nu la Sparta
veghere neîmprăștiere
grădină răzvănită
așteptare înotată
marea de ne împăcam
concoctați cormorani
pește de-o nescoborâre
caii voștri trași de spumă
fotografa brună verde
peste vale glutii soare
pescărușii contra verde
*
s-o prima reprima
premisa vieții trecute
mântuită perpetuare
supărarea prolificității
valul face din fiecare
acvarieni contractili
de-o șchiopăta patroana
de nu romanul nemțoaicei
ploaia va veni n-a venit
nu ne pică niciun departe
mai mult ascult pritocirea
prăbușindu-se între flori
*
pe seară pe acasă
în iad în Thule
semințe nu frunze
Margareta nu Faust
las spartul vieții scrise
ferind-mă de-a câine
până la iarnă până apoi
aflu camaraderie zero
numai marea nașterea
abia planeta satelitul
vânt coperământ
durează preistoria
*
răcoare te rog să pleci
acum te rog te rog acum
du-te pe Jupiter pe Marte
pe Saturn nu vine nici ploaie
mă întrerupi
n-o să mai cânt
niciodată
din cauza ta
de-om mai fi om fi la anu
coroană verde aruncată
de mai culegi o crăcănată
ba o tandrețe oareșcare
*
încheg peceți Șacote canon
cine să vină aici nu e problema
scaune mici pentru fătuce
de ce m-oi apuca mâine concoct
bătrână cu bagaj de amiral
cât să tot compun basmul
las tot pe Șacote cu notă dramă
surse mute și câte și mai câte
minaretul rachetă alb-albastră
mântuie Șacote retoarsă tinerețe
pe deal ruine sinilii închis
nu mă lasă nimeni fără teatru
*
voce mai lună se uită la alta
suntem atâția neconvorbiți
una albă să fi fost biserică
nu mă lasă nimeni fără teatru
nu citesc pe netranscrise
traversăm prea mori de vânt
judecător poet arheolog
vedem pedagogii risipite
eu greul Matildo tarabe arabe
glagorianții glagoriantele
mai cor nici șoapte
din umbra armelor mă revând
*
cum n-ar fi fost să mă adun
poate careva aducere aminte
cât să rupă nebăgarea de seamă
festin piesă pisană Ovidiu
Lawrencian Jung Chaucer
tunel spre Santo Peregrino
nederanj verdeților vere
nisip încins pe literă nepiesă
de nu s-o fi dus pe alt scaun
fiartă grasă bagaj arsă
dorm în vorbe nelipite auzite
bine că mă aduce și ăsta
*
unde-om fi și mai cine respir
prin întuneric de pădure
prin pescăruși departe
văruită vară mierlă
țânțarul mă indianizează
în ochiul lui Șiva Luciner
în trepidație nesingură
holera râia puricii
surplus de împăcare
ăla i-a dat minge ăluilalt
kitsch dictatorial
sfori dominanți pulifiriți
*
la șase lume în picioare
văzându-ne după ploaie
canoane pe ciupite verso
de-a mistica picarouă
cuminecări dharma sub sud
dau fuga tumeri mai unde
feminizări crestate mac
polare cât susul ochiului
inzi încinzi tamarinzi
natya pe cuvânt Nirvana
de-ai noștri scoțienii
brodam silfidei adormire
*
înot în pânze de păianjen
piept piepten din dan dong
viezurii mă demustrară
materii pecii calabreze
zvântată faună pe vară
noroc de tine greier
amendarea sinuciderii
cât să nu vă sfătuiesc
duminicii lumină vetană
că doar exist numai în hind
lăsam musonul afară
și mai ce din an pe spate
*
pe morilor spre soare răsare
drum lung deslung parimie
înot în pânze de păianjen
ai noștri și-o femeie două
rosettizate seminarinde
de v-am avut paradigme
negi imenși ochi urechi
Shilpi mi-a și telefonat
răcoarea s-o încălzi
ca la mare ca-n Fanar
s-au chemat chemați de cine
pe-ntuneric de păienjeni
*
zărzărica-mi plesni țuica
zărzărica-mi luă noaptea
cu pruna sans quilottilor
mai gata zărzăreaua galeriști
ăl cu berea mă instigă
te-ntorci ăl din noapte unii
greieri ce se mai aud
tataie dă-mi o țigaie
tenente transcriptus
patru brâncovence
non stiamo tanto male
una pe mâine tu ce bei
*
saloanele pe-aci a nu muri
câte-o paletă mai o pală
azi jaina cu masca
azi mai greu cu coloneii
tu ai o soră eu am o soră
și amândoi suntem frați
colonelul se pulverizează
venisei cu puștoaica să te lauzi
din trei colonei ca niciunul
umbra ziua becul noaptea
diminețile similitreaz
berea pe spinare
*
viezuri dispăruți fazani în floare
Anghel a adus casa de la Gâltofani
la umbra merelor roșii
infarct apoi injecție la nebuni
vorbe din teatru tao katha Gita
cărbuni în sân n-ai nevoie de yoga
fapta bună nu moare Vasile
om ceresc înger părintesc
mângăiere semănătorilor cu lacrimi
voi care mâncați pâinea durerii
casa lui Israel Aaron Levi
cel ce a făcut cerul cu pricepere
*
umbrit-ai capul meu în zi de război
veștmâtul fonetismului vremii
baba călătoare n-are sărbătoare
te vezi cu cineva unde trebuie
cât să spună să nu spună
pe cât stupac pac și urmează
câte ni se vor mai vădi în post
o cacialma de stricăciune
n-am ce citi de n-am ce scrie
psalmi acatiste de la soră-mea
cum m-aș fi oprit pe Morilor
la casa cu coloane de loji
*
oi mai fi fost aici voi mai fi
nu știi unde pici până când
comanda la mine furați-o
de vă veți mai ocupa de mine
nu-mi spune de încă o oră
n-am unde decât laudamus
pe când acasă înapoi la mierle
ca ieri cu spatele pe iarbă
eu pagină și geam euforie
dragoste plânsul nerăspuns
cine făcându-și fața mea
poate din teatru hindus
*
viermele mirului canon
de-aș muri scriind regie
prea mă treziți nu mă mai culc
Blaga și Gandhi în dialog
asceza se îmbie scăpătând
nu lună nu greier nu treier
de-oi trăi să mă văd jucat
de m-ar prinde copiii
ai mai cui fără nimeni
maică-mea expresie pură
care la vaci care la Kant
cea mai scăpată moartea
*
ne îndreptăm spre cocul tău
cenușa de-oi mai citi-o
m-oi fi împăcat cu viezurii
când oi intra iar în părți
de-a nopțile albe citire
înainte sublimă ființă
tâlharii numai zâmbet
de nu dodiile dramele
tradu și nu se mai înțelege
îți rupsei putregaiuri nubile
în ce șanțuri poetizare
probabilă carte de versuri
*
mai dorm întors bălți reflexe
veveriță închinătoare trup
de-a ploaia a lua băietul
vorbește singur între cruci
de-ai fi tăgadă îmbolnăvită
nici de-oglindă fată hăi
chiar niciodată talmud
insinuat sifilis prozodic
pod la pământul apei
vreo beție de femeie
de nu cuvintele în rai
luceafăr pe sub nalte lalte
*
te credeam mai tu mai eu
trei nopți în urlet mângâiere
ce ne așteaptă așteptăm
cu fumatul cinci pe viață
cu miile bașca au normă
pe-o perfuzie cad destule
aia se plictisea fără noiembrie
terminat și remeneul
bâjbâială infinită pe-al tău trup
mai și trecuși la halat roșu
am refuzat încă un cheag
niciun plan de noapte albă
ți se mișcară picioarele
pe cine cum cheamă nimeni
urlete de-o oră de-atunci
ea și-a creat excentricitate
zidit de-n porumbul autumn
adu-mi-o din al doilea spital
cum am vorbit ieri după
cinci zile sub perfuzii
luăm viața de la început
de la Antim la Drăghicescu
ultima noapte singur anevrism
îmi cade capul n-adorm iar
purgatoriu reminiscent
dimineața picior de rupt
cine pe cine doamne ferește
atacul anevrismului
–––––––––––
George ANCA
București
03 mai 2018 – 18 iunie 2018