Destinul tău de-a fi femeie…
– Iar îmi joacă orizontul, festa re-ncarnării tale!,
… ne-amorțește noaptea pașii înspre desele solstiții.
râcâi bruma de concluzii, în absențe neletale,
… sau iluzii nenăscute … din placente cu soluții.
”- Tu n-auzi urlând șacalii Luna noastră peste lacuri?”.
… sau cum cetini se desfac când ne pierdem urma-n ere?.
imposibila ta nuntă … poate să dureze veacuri!,
… până vine tot Infernul, ce-l deții … la Înviere.
– Aruncăm ca pe grenade, stelele, peste orgolii!,
(urși flămânzi pornesc să guste plânsul nostru de martiri).
… mă tot bântui cu sărutu-ți … prelucrat în teritorii,
sau mă sperii că iubirea … spintecă din nou trăiri.
Noi la polii existenței … am ucis copii de sânge,
… să uităm de tragedia sfinților ce-am răstignit.
(din ofranda cea păgână care și acuma plânge),
fuge bezna ignoranței … spre albastrul Infinit.
Fuga ta cu dânsa-n brațe și cu soarele-n priviri,
(e dovada că din noapte se va face totuși ziuă!).
… când discipolii speranței (pe moment) și-or aminti,
că iubirea ta diurnă nu va ”bate apa-n piuă!”.
Parfum de femeie în fumul de țigară…
Am vrut să mă sinucid … să mă-mpart cu restul lumii,
… dar m-ai dat, cu împrumut, (pentr-o zi) la toți ”nebunii”.
și muribund, în felul meu, ți-am împărtășit păcate!,
până moartea (ce soprană!) m-a ”lucrat” fin … pe la spate.
În morminte, pe la tâmple, m-a ”iubit” … cam până ieri,
(răstignindu-mă vremelnic între sute de plăceri!…).
arătându-mi cum mai moare … uneori și … nemurirea,
rămânând să divorțeze (de parfumul tău), iubirea.
”- Te-am iubit femeie nudă, eu și toți ”nebunii” mei!”,
… ce te-au adorat o vreme … până au ”ieșit scântei”.
când tu mi-ai vândut chiar rana, făcută de lacrimi scurse,
… pe obrazul sideral … căci iubirea sa … murise.
N-am scăpat (nicicum) de ”palma” ce mi-a dat-o Dumnezeu,
(mi-era bine lângă tine chiar de nu era … mereu!).
acum ”zac” în conștiința muzelor ce văd că-s moarte,
împărțind trufia lumii (zilnic), dar fără … dreptate.
Eu îndur chiar de milenii, dragostea … întradevăr!,
… soarele cum naște ziua … pregătindu-se de-amor.
dar tu ai făcut în mine, răni … pe care le-ai vândut,
sau mai grav, le-ai dat pe gratis (nu știi cui) … cu împrumut.
Simt parfumu-ți de femeie (oare pentru-a câta oară!),
… în secundele divine … chiar și-n fumul de țigară.
Nu mai știu ce este viața fără toți ”nebunii” mei…
… ce-au scăpat lumea, din palmă, înjurând de dumnezei.
Am vrut să mă sinucid … să mă-mpart cu restul lumii,
… dar m-ai dat, cu împrumut, ( pentr-o zi) la toți ”nebunii”.
și muribund, în felul meu, ți-am împărtășit păcate!,
până moartea (ce soprană!) m-a ”lucrat” fin … pe la spate.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
24 martie 2019
Toată admirația!