Lacrima cerului…
e văd că pleci! Te-a izgonit destinul!,
… dezamăgit de viață sau de tot.
Ai îndurat o lungă vreme chinul,
Și-ai dezertat în loc să-i faci complot.
Încurajat de soarta-ți înrobită,
Te-ai ofilit sub ploaia de suspine.
Ispititor foșnea ziua pierdută!,
… și chinul ce se cuibărise-n tine.
Te-ai închinat privirii taciturne,
(pe buze … chiar istipa-ți era arsă!).
Printre furtuni și fulgere nocturne,
Ai căutat iubirea-n altă casă.
Privesc acum în ochi trecutul tău,
(în serile când noaptea-i evadată).
Sunt pradă, momentan, lui Dumnezeu,
… cu mâna sorții dreaptă … amputată!”.
Pe vremea când țineai visele-n viață,
În luciul apei, lacrime jucau.
Tu între timp văd c-ai intrat în ceață,
cu stelele ce … pe cer … ne amăgeau.
Aș vrea să-ți sting sălbăticite muze,
Cu rătăciri ce au sunat frugal.
Dar dânsele tot vor să mă acuze,
… de gestul meu și de-un trecut banal.
Rănit de lumea ta, în lumea asta,
(chiar dacă-ți voi rămâne un mister!).
Tu să nu uiți … când te-o lovi năpasta,
Că nu-s decât … o lacrimă din cer.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
18 decembrie, 2018