Focul etern al fericirii…
-Mă înclin în rugăciune și aprind focul iubirii!,
… cu un pumn făcut amnar, repetat în al meu sânge.
”- Toate vin ca de la sine … făcând locul fericirii!”,
… să îmi pară desfătarea, dragostei, care tot plânge.
… lacrimi am vărsat în templul … neputinţei absolute,
(invocând divinitatea … pentru cea care-i departe),
… sar scântei din piatră arsă, sau din zilele trecute,
făcând jar din ochii ei să îmi pară păsări moarte.
– Vrăjitoare îţi aprind … focuri sacre din alt ev!,
… sau chiar visele orbite de iubirea ta nativă.
(însetat, plin de sudoare, eu ţi-oi deveni elev),
… într-o dragoste ce pare … că e foarte incisivă.
Port deliberat pe frunte, semnul insistenţei mele,
”- Fiindcă mâine facem foc, peste tot pe unde zarea!”.
… a uitat să te cuprindă … în contextul ei de stele,
(oprind astfel, pentr-o clipă, viselor, legiferarea).
– Tu te du şi-i dă de veste, vieţii, că încă trăim!,
… iar pe urmă dă-i scrisoarea, despre-a noastră înviere.
(fiindcă sigur o să afle … cât de mult noi ne iubim),
… dar tot speră că probabil este doar … întrevedere.
Colo-n vârful munților … caut loc ferit, cu vatră,
… și cu zid de apărare, pentru dragostea-ţi profundă.
(ca să înţeleagă lumea … că eu nu îţi sunt erată),
… şi că dragostea aceasta, sistematic, ne inundă.
– Vom încredinţa trecutul … focului mistuitor!,
(ce a fost aprins cu-amnarul, reperat în al meu sânge).
”- Toate vin ca de la sine … într-un ritm ameţitor!”,
… să ne pară că iubirea, niciodată n-o poţi stinge.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN
1 august 2019