Curajul delimitat al timpului meu…
– Cât curaj și câtă trudă … au putut să zacă-n tine?,
… încât tu ai reușit … să mă smulgi din rădăcini.
(din tăcerea mea mirată, care m-ascundea de mine),
… și c-un gest de împilare, să mă uiți în rugăciuni.
Blestemat de a mea soartă, ca să car, piatră de moară,
… crucea vieții, sfărâmată … de intransigența ta.
– Porni-i munca de Sisif, la-nceput, așa-ntr-o doară!,
… hotărând după aceea … să o pot și termina.
– Mușcă gura-ți luminoasă, brațul meu de sinistrat!,
… alungând pentru o clipă … larma-nsingurării tale.
– Când mi-așterni tu, pentru cină, o iubire-unicat!,
… sănatoasă-n rădăcini … și-n cinismuri imorale.
… de o vreme mă tot doare, zâmbetu-ți pus în vitrină,
– Chiar când sufletu-mi te cere … să îi fii mereu silfidă!.,
(să-i îngreunezi tu soarta … cu privirea ta velină),
… ca apoi să îl dezmierzi, tot în ea, că-i pozitivă.
Este bine ca să taci … mai ceva decât osânda,
… și să smulgi din radăcini, urma noastră de păcate.
– Ca să poți umple cu zile, anii care-mi fură pânda!,
… dezvoltată chiar de mine … pentru-a ta integritate.
– Țin în pumni puterea ta … și-un nedefinit real!,
… sfâșiat de-un dor intens, ce s-a cuibărit în mine.
… oh, de-aș ști c-această fază, este gestul tău final,
– Aș dori definitiv … să prind rădăcini în tine!.
”- Cât curaj crezi că mai are, timpul meu sa te aștepte?”.
*împilare = aplecare spre pământ
*silfidă = duh aerian feminin, foarte ușor și agil
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN