Florentina SAVU: Vreau

VREAU

 

Vreau o pastilă dintr-un cântec
Sau vreau măcar o jumătate
Ca prin magia ei s-alunec
Și-ncet, să mă spulber în noapte…

 

O pastilă muzicală
Mi-ar fi foarte necesară,
M-ar scula, cert de pe boală
De-o fi iarnă, de-o fi vară…

 

Vreau o pastilă de cânt
Să-mi alin dor și iubire,
Sufletul să mi-l încânt
Cu un pic de fericire!

 

Vreau o pastilă de dans,
Un dans pătimaș, divin,
Să plutesc într-un balans
Spre al cerului senin…

 

Muzica-i o doctorie,
Poate cea mai indicată,
Prin ea te simți mereu vie
Și atât de-adevărată!

 

Muzica-mi este un drog,
Fără ea nu pot trăi
Sau, aș fi ca un olog
Ce pe pământ s-ar târî…

 

Nu vreau dezintoxicare,
Vreau cu ea să mor în gât,
Vreau pastile cu cântare,
Vreau sufletul să-mi încânt!

———————————–

Florentina SAVU

24 august, 2018

Lasă un răspuns