Florentina SAVU: Tricolor de lacrimi

TRICOLOR DE LACRIMI

 

Îmi curg lacrimi în culori:
Roșu, galben și albastru,
Mi-este fruntea aprinși sori,
Steag strălucind ca un astru…

Roșu-i dragostea de neam
A celor ce au luptat,
Al lor sânge pământean,
Pentru-acest popor vărsat,

Este glia cea străbună,
Cu maci înroșită toată,
Ne este mândră cunună
Cum n-am avut niciodată!

Galbenul e holda coaptă,
Spicele pline de dor,
E bogăția răscoaptă,
Curgând de viață izvor,

El e marea vălurită,
În frumusețe scăldată,
Este dragostea-mplinită,
Mersul către altădată!

Albastrul e fir de viață
Ce curge fără oprire,
E senin, și cer, speranță,
Este vis de fericire,

Este infinit și dor,
Mersul către înainte,
E prezent și viitor
Și traiul nostru cuminte!

Plâng în trei culori mereu
Luate de pe-al țării steag,
Vărsându-le uit de greu
Și mi-e vis al casei prag,

Și mi-e miraj țara toată,
Neamul meu cel strămoșesc,
Cu privirea îi dau roată
Și plămânii-mi primenesc!

———————————–

Florentina SAVU

23 noiembrie, 2018

Lasă un răspuns