PLOUĂ PE SUFLET…
„Plouă pe suflet, teribil mai plouă”
Sub pași ni se-adună picurii de rouă,
Sufletul bocește cu tristețe-amară,
Tălpile se scaldă în plâns de vioară,
Plouă și pe suflet, plouă și pe gând
Că n-o să mai vedem lumina curând,
Oamenii plutesc în rea nepăsare
Și-au uitat cum e s-admire și-o floare
Simțurile lor sunt de-acuma moarte,
Lipsa de respect e la cote-înalte
Prea se mulțumesc cu apa de ploaie
Și către cei mari spatele-și îndoaie…
Plouă cu tristețe în inima mea
Este pustiu cerul, nu vezi nicio stea
Caravane trec prin visele reci
Cu priviri de ceață mereu le petreci!
Geme-întreaga țară dar nimic nu face,
Le suportă toate și-n mizerii zace,
Relele se-adună pe răbojul vieții
Vorbesc despre ele, întruna, poeții
Dar nimeni în seamă nicicând nu i-o lua
Că-s săracii țării, cine să îi vrea?
Ei trăiesc cu slova, ea le este-averea,
Nu la ei, la alții, e astăzi puterea!
„Plouă pe suflet, teribil mai plouă”,
Unde să găsim acea lume nouă
Care să ne-învețe ce este Iubirea
Și să ne respecte tuturor trăirea?
„AM UN CIMITIR ÎN SUFLET”…
„Am un cimitir în suflet”,
vino să îngenunchezi
în fața sa,
Vino și aprinde-ți luminile din ochi
ca pe două lumânări
și roagă-te la crucea
pe care o port
în viață și-n moarte!
„Am un cimitir în suflet”,
este mare cât toată planeta,
Adu-mi flori doi maci
de iubire,
Pune-mi-i pe buze
să-mi înflorească zâmbetul,
Adu-mi o albăstrea
să mi se însenineze
cerul iubirii,
Adu-mi un căuș de apă
din izvorul unui sărut,
Adu-mi soarele cald
al șoaptelor de dor!
Am un cimitir în mine…
Bocete răzbat până în munți,
până în pădurile magice
ale umbrelor trecătoare,
Adu-mi o batistă
să-mi șterg ploaia
care cade pe ochii pribegi
și pe cimitirul meu
de dor neîntrerupt!
———————————–
Florentina SAVU
August 2020