PERLA MEA
Am aflat cândva în mare o scoică frumoasă rău,
Am cules-o de prin apă și zâmbind de prada mea,
Am ieșit pe plaja-ntinsă cu acest banal trofeu,
Și în palme cântărind-o, am deschis-o, părea grea.
Din bobul alb, sidefiu, s-a-nălțat o mândră fată
Îmbrăcată cam sumar și cu păr până-n călcâie,
O priveam năuc, perplex, uluit și deîndată
I-am făcut, spre amintire, cu drag o fotografie.
Era mândră toată-n tot, o prințesă din poveste,
Nu-mi venea să cred ce văd, valuri vuiau de nespus,
Simțeam un ceva în mine, simțeam inima că-mi crește,
O citeam doar din privire, ca un sclav mut și supus.
Din căsuța ei de os a pășit ca-n vis spre mine,
Cu blândețe m-a privit și ușor m-a prins de mână,
Cu dulceață-n grai și-n vorbe, mi-a grăit numai de bine:
-Vai, voinice, dragul meu, l’-al meu blestem pus-ai frână!
Într-o zi înnegurată, când ședeam pe plaja goală,
Un nor m-a răpit bezmetic și m-a dus ‘n-afund de mare,
În perlă m-a prefăcut și m-a-nchis ca pe o boală
În această mică scoică, etanșă și foarte tare.
Și-am zăcut pe fund de ape multe veacuri întristată,
Nu puteam să rup blestemul decât dacă un flăcău
M-o găsi și m-o aduce pe țărmul pustiu de-ndată
Și-o dori, când m-o vedea, să devin sufletul său.
Iaca minune se-ntâmplă, astăzi m-ai eliberat
Și de-acum m-oi duce-acasă ca mireasă și soție,
Te-oi iubi pănă la moarte din suflet, enorm, curat,
Viața noastră o să fie o nesfărșită magie!
O priveam fără de saț, mintea îmi acaparase,
Inima îmi bubuia ca și-un tun în plin război,
O iubire neașteptată cu patimi mă fulgerase,
Eram sub cerul albastru ca doi îngeri amândoi.
Perla mea rară și scumpă astăzi îmi este soție,
Destinul m-a răsfățat, când mi-a depus-o în mână,
Așteptăm de-acum și-un prunc alături ca să ne fie,
Viața noastră e un vis plin de magie divină!
———————————–
Florentina SAVU
28 august, 2018