Sfat
Peste inima ce doare, zidește un pod,
Fă ca zbaterile-n noapte să fie trecut.
Peste clipe fericite, aruncă năvod,
Și arată-ți căi, lumina, înspre Absolut.
Peste clipe revoltate , pune alb cuvânt,
Lasă negrul amintirii, să se spele-n ploi.
Iar durerile din cale , du-le în pământ
Și frustrarea absolută, trece-o la nevoi.
Zile negre, ponosite, fă-le amintiri,
Și amesteca-le bine într-un vas cu glod.
Peste zilele senine , nu fă răstigniri
Dăruiește-te pe tine și la cel norod.
Celui ce și-a pierdut calea, dă-i un sfat de om,
Cântă-i la vioara vieții, un cântec duios.
Merele recunoștinței, toate cresc în pom
Și la capătul de lume, te-așteaptă Hristos.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
12 octombrie, 2018