Mai vântur prin idei
Balsam în suflet te declar natură
Cu cer aproape, stele, câte vrei
Dac-aş putea să zac în bătătură
Ca-n poezia vremii plânsă prin idei.
Te simt că plângi în hohote, planetă
Munții durerii cresc în tine iar
Și văd cum astăzi nimeni nu regretă
Ca timpul nostru scurs în buzunar.
Nimic nu fac și nu-mi închid nici gura
Până mai văd pe cap un peticel de Cer
Iar pe sub el cum bâjbâie cultura
Și-i prinsă strâns în menghină de ger.
Au confiscat din tot atâta minte
Natura și cultura ca-ntr-un laț
Cretini şi hoți se-mpiedică-n cuvinte
Și țipă că-s de ele-nmormântați.
Pierduți prin ei și prin identitate
Se uită cu de-a sila-n spre ‘napoi
Pe piedestal așează negre fapte
Mai negre decât vorbele din noi.
Dar eu te cânt în suflete natură
Cu Cer aproape, stele , câte vrei
Și mă trezesc mai demnă-n bătătură
Și-n poezie, vântur, prin idei.
Valuri
Valuri spumegânde parcă sunt pe scară
Unduirea-n ape, de cu noapte plânge,
Bate malul țeapăn, prin zbucium de fiară
Cerul înserării, se zdrobeşte-n sânge.
Soarele-i pe ducă, să caute zorii,
Luna care vine pe sub cerul prăzii
Se ascunde-n noapte sau o ascund norii
Cu tâmple de ceară, din dansul amiezii.
Marea doar sărută, Soarele pe frunte,
Iar un val mai sprinten ,vrea, şi îl îngână,
Apoi lasă-n urmă, raze-n tristă punte ,
Și ne spune iute, s-aveți noapte bună.
Cu un ochi de raze, scurse peste zare
Să ne stie-n pace, vrea să vadă totul,
Paşii înspre case doar să ni-i măsoare
Și-si revarsă mâna, măsurând cu cotul .
Eu îi fac din mână, n-am de ce mă teme,
Marea de sub mine nu mă mai mănâncă.
S-a luptat cu timpul şi-a muşcat din vreme
Acum muşcă malul, stâncă, după stâncă.
Apa mării-n seară, este tot mai sură,
Luna ce-i ascunsă, mare cât o şură
Nisipul pe plajă, nu se mai îndură
Să ne ia în brațe, nopții ce ne fură.
Iar un val sinistru, groaznic nopții urlă
Se răstește mării, ca un ceas pe turlă.
–––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
7 iulie, 2018