Din cârca de hotar
Din valea lungă mormăieli răsună
Teama din suflet nopții o trezesc,
În vârf de stâncă e un ciot de Lună
Pe care doar ocnaşii, o iubesc.
Pe clopote de stâncă-n nopți coboară
Ursoaica ce își duce puiu-n cârcă,
Aleargă-n fundul văii ca pe-o scară
Și ce să vezi , tot mai ușor o urcă.
Iubirea ei de mamă pământeană
Cu puiul ce îl cară-n gest divin,
Pândește prada-n mintea ei vicleană
Și tot ce locului din văi îi e străin.
Pătrunde-n noapte , botul peste şoaptă,
Sub stânca ce-a ascuns ciotul de Lună ,
Lângă izvorul din străfund ,așteaptă
O capră, să şi-o prindă drept arvună.
Când Luna cu un ochi îi face semn,
Din depărtarea unui timp, hoinar,
O licărire-i este spre primul îndemn
Spre foamea ei, din cârca, de hotar.
Îmbrățișează timpul
Prin vara cu parfum suav de crini
De nici nu știi cum clipa ți se scurge,
Sau prin pădurea unde dorm arini
O frunză îti pătrunde, către sânge.
În vara mov cu clopoțeii clipei fini
Ce-ți străjuie prin vechile cotloane,
Desprinsa mână , o străpungi prin spini
Tot încercând să tragi, a timpului obloane.
Îți strângi fereastra, cât să mai suspini
Și să mai porți a timpului poveste,
Durerea mâinii drepte, s-o alini
Și să o treci, pe dincolo, de veste.
Iar dacă printre lacrimi ochii sunt senini
Și poți fi împăcat chiar tu, cu tine ,
Întinde mâna verii, să te-nchini
Şi-mbrățişează timpul …care vine …
Veghează Luna
Veghează luna cu lumina stinsă
Și cu o lacrimă albastră , cam prelungă
Spre stele ce-şi zâmbesc spre raza prinsă
De cerul din tăciune, să ne plângă.
Pe bolta spartă de Luceferi trişti, pustii
Se sting și se croiesc multiple vise
Te chem în noapte noastră unde fii
O pagină de nea cu versuri interzise.
Când am să-ncerc să-ți picur în destin
Toți brazii de pe fruntea unor munți
În care neştiuții sorții merg şi vin
Și-şi duc cu ei pecetea din Desculți.
Tot Luna îl veghează prinsă-n nor
Să le ascundă drumuri către casă,
Pecetele din taină le aştern sub dor,
Rămân în munți, de moarte nu le pasă.