Cel așteptat
Prin umbra pașilor târzii
Adesea m-am uitat,
Și-am așteptat ca să revii
Tu, nu m-ai așteptat.
Covor de frunze pe alei
Adăposteau Pământul,
Se așterneau pe ochii grei
Alăturea cu vântul.
Pe trupul toamnelor poteci
Și nu e prima oară,
Prin picurii din brume reci
Purced de mă-nfioară.
Ochii plecați pe altul drum
De nu-i pot da nici nume,
Șuvoi de lacrime-i răpun
Călătorind prin lume.
Mereu pe umbre veci și reci
Te-aștept cu mine-n mine,
Pe plăpumi aspre-n toamne seci
Pe domuri din ruine.
Și azi și ieri și săptămâni
Sub noaptea mea de gânduri,
Voit trecutului amâni
Pe veci nescrise rânduri.
Iar urmele se sting, se șterg
Cu alt covor de frunze,
Pun pași de nu pot să-i alerg
Prin suflete obtuze.
Rămâi himera mea din ani
Din clipe de dezastru,
Rubinele din vechi castani
Te-or recunoaște astru.
O urmă-n mijloc de cărări
O las purtată-n vânturi
Iar urma vechii depărtări
O iau , că vers pe rânduri
Încet, cu pașii cei târzii
Târziu înduplecați,
Mă plec, să nu poți să revii
Rămâi cel așteptat.
Nunta din munți
Munți-n rochii de mireasă s-au desprins din întuneric,
Iar pe fruntea proaspăt ninsă, duc coroane de zăpadă
Nunta între cer și stâncă, printr-un peisaj feeric
Brazii-n strai de sărbătoare, ca nuntașii, prinși grămadă.
De pe vale nu răzbate decât valuri de tăcere
Și un clipocit de apă, vrând numai să dea de veste,
Cum că Luna-i supărată, ori cuprinsă de durere
Și se-ascunde-n locuri sfinte, undeva pe după creste.
Fulgii, deși și grei la suflet, cad și-s absolviți de vină
Vântu-i cam zburătăcește printr-un respirat năpraznic,
Unii cad pe luciul apei, ca o lacrimă-n surdină
Și mai zac prin rotocoale, balerine-n dansul pașnic.
Deschid ușile de suflet, large, ca niște coline,
Strâng în brațe fiul ghindei și apuc doar să-i promit,
Iarna pe la ramuri bate și dă buzna peste mine
Dar săracul pui nu știe, că la nuntă nu-i primit .
Fulgii peste el, în trepte, și-l acopăr’ parcă-n joacă,
Iar pe crengile firave și-au croit domuri și-alei
Fruntea piciului de-o lună, a-nghețat prin promoroacă
Și se uită la zăpadă … nu-nțelege, asta ce-i ?
Nunta și-anceput rutina, brazii toți parcă se joacă,
Globurile verii din vară, au încărunțit prin spini.
Doi cu doi , la nunta iernii printr-un vânt ce-i mai apleacă
Și-n distracția lor deasă, ramuri strâng printre străini.
Viața noastră-n Paradis
Zboară zilele aievea, viața-mi pare încuiată
Pomul azi ce-l vezi că-i verde, mâine socotești că-i lemn
Ziua-n noapte se preschimbă și observi că deodată
Faptele rămân în ramă, și supuse ca îndemn.
Undeva în miez de tine , vremea trece a chemare
Și din tot ce-ai fost în timpuri, ai rămas un singur dor
Clipe dulci din primăvară, ninse-n iarnă și amare
Iar aripa , proaspăt ruptă, uită ce înseamnă zbor.
Dimineața se preschimbă, în apus, în fapt de seară
Pașii mici și fără noimă, au uitat să fie-n joc,
Nu mai știi de ești în tine, ori plecat puțin pe-afară
Ori Icoana-ti este crucea, ori o ții, pentru ghioc.
Bătrânețe, grea povară, toți ne îmbrăcăm în haină
Cu mantou cu mâneci large și cu şaluri cenușii
Mai aștepți sa vină coasa cu privirea ei senină
Și în locul gol din Ceruri, să-l găsești când te revii.
Anii trec acolo iute, pare că s-au scurs ad-hoc,
Toată scurta plimbăreală , a fost umbra unui vis
Nici nu știi cum trece timpul și nici cum să-l mai invoc
Însă viața vieții noastre, se petrece-n Paradis …
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
24 octombrie, 2018