Izvoare de lacrimi
Catapeteasma Cerului se sprijină
pe cenușa timpului
si pe frunțile munților împovărați de verde.
A făcut un arc de timp şi spațiu.
Întind măna să apuc zorii
care prin durerile facerii încearcă să se strecoare printr-o fantă de lumină
croită înspre cei ce doar par
că încă mai cuvântă.
Întind mâna să mă joc cu stelele. ..
Atunci Cerul își închide fereastra uimit parcă
de nevrednicia mea .
Şi plouă şi plânge
şi țipă şi urlă de durere …
Cineva i-a furat Soarele.
De o eternitate, acesta își ascunde fața
în verdele pădurilor din munți Godeanu.
M-am hotărât ca la anu’
să purced și eu
sa caut fața Soarelui
prin verdele din pletele munților,
sau prin izvoarele lacrimilor astrale
doar de el încălzite.
—————————
Emma POENARIU SERAFIN
25 iulie, 2018