Dor de Eminescu
Hai pe deal să strâgem Luna
S-o ascundem din prinsoare,
Două inimi strânse-n una
Roți să-i țeşi, la Carul Mare.
Să privim pe maluri Cerul
Din cei codri grei,albaştri ,
Numai noi de-om ști misterul
Să-l înmiresmăm prin aștri.
În buchete fleare-albastră
Peste lacrimile-ți noi,
De-or răzbate ca-n fereastră
Suflet strâns, din amândoi.
Lacrimi, aur de Luceferi
De pe boltă, să ne ningă,
Lângă codrii rămași teferi
Peste trupuri să ne-atingă.
Iar pe vechile catarge
De-om sprijini Infinitul ,
De prin bolți nescrise, large
Cat să deslușim noi mitul.
Eu cu ochii prinşi de stele
Tu, Deasupra mea, rămâi ,
Fii cărarea vieții mele
Și iubirea mea, dintâi.
Iar bogați de-atâta noapte
De-om fugim prin altă lume ,
Să luăm în dor păcatul
Și iubirea-n rugăciune.
Unde mi-ai plecat bădie
De prin Cer, te-ai ceruit ,
M-am pierdut prin poezie
Și-am ajuns…de-unde-am venit….
Dorul meu cu tine-l suie
Prinde-ți slovele de Cer,
Fă din ele-o cărăruie
Pentru cei ce-n ele sper!
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
14 ianuarie 2019