Destin
Păşesc, privind tot înainte,
Prin frunzele ce cad foşnind-
Crâmpei de vise ostenite,
Tresar sub pasu-mi obosit
Zadarnic ochii mei mai cată,
Prin vechiul Aladin ochean –
O rază limpede, curată,
Pe care-o vreau…dar n-o mai am!
Stingher tu treci pe lângă mine,
Şi ierni aduci şi vânturi reci…
Oh !…te cunosc atât de bine,
Destin al meu, la cine pleci?
Visul dragostei
Mă fură parfumul florilor de tei
Şi-l simt cum m-alintă în somn
În vis îmi apar statui măreţe cu zei,
Şi Feţi Frumoşi şi-nfricoşaţii zmei
Şi totul în jur e feeric…
Iar noi umblând printre ei,
Simţim ridicându-se din scoarţa bătrână
În valuri de aburi, mirosul de tei.
Pe aripi de vânt ajunge la mine
Chemarea ta sfântă şi plină de dor
Şi-n văl de mireasă mă-ndrept către tine,
Plutesc prin pădure…păsări ne cântă în cor
Imnul iubirii eterne…
Dar visul se stinge. Din nou mă trezesc,
Pun mâna pe buzele-mi aprinse,
Te caut peste tot…şi nu te găsesc!
…………………………………….
Mă-ntorc spre poteca cu tei înfloriţi,
Pe ea merg, alene, perechi de-ndrăgostiţi
Au ochii doar stele şi buze-rubine
Şi iarăşi îmi aduce, aminte de tine…
Petale de trandafiri
Într-o dimineaţă de octombrie trecut,
Când ramuri grele, podoaba-şi scutura,
Cu rozalbe petale grădina s–a umplut
Şi-n foşnet de frunze, lin toamna cânta.
Se-mbată pământul şi-ncet cerul clipeşte,
Privind la trandafirii ce tremură uşor
Sub ploi, sub vânt şi ceţuri, ei luptă nebuneşte,
Ca alţi boboci de floare să simtă un fior.
Cu argintate frunze, le-ngreunează ceaţa..
Şi înşelând durerea şi aşteptarea lungă,
Gândesc: ce vis frumos le-ar fi viaţa,
Când bruma grea nu poate să-i atingă.
———————————-
Emilia ȚUȚUIANU