Secvenţe
De câte ori ninge cu flori de măr,
simt că trăiesc miracolul devenirii…
Le iau în palme, le sărut
dar ele se metamorfozează
În lacrimi, ce cad una câte una…
pentru a îmbrăţişa pământul
cu flacăra Iubirii…
Acceptare
În intervale de ani
tipicul Vis se repetă,
şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…
Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc
…Trăiesc!
De ce?
Uneori mă întreb
de ce melcii
își duc casa în spinare?
De ce noi oamenii
avem poveri
pe care le ducem
cu tristeți
lacrimi
și durere?
Drumul lung
ca o râu nesfârșit
oare ne duce
la apa cea mare?
Căsuța mea
Doamne, într-un loc anume
mi-am regăsit rostul
prin poteci ascunse
prin freamăt de frunze.
Pădurea mă cheamă
cu verdele ce curge
spre văi înspumate
de cântări sfinte.
Și casa mea tăcută
plânge pe verandă
unde vremea crudă
i-a adus azi ultima ofrandă.
Un alt răsărit
Timpul s-a oprit
când zâmbetul tău
m-a cuprins.
Noi doi, pe un curcubeu
așteptând
un alt răsărit…
Nimeni și nimic
nu ar putea să rupă
lanțul ce ne-a cuprins
într-o primăvară târzie.
Timpul s-a oprit,
pentru ca noi doi,
să regăsim
pacea lumii…
––––––––––––-
Emilia ŢUŢUIANU
Roman
23 mai, 2018