Scrisoare spre Cer
Mi-am petrecut cu cei care-au dormit
Din astă toamnă, până hăt în toamne ,
Și nu te-am ascultat Mărite Doamne
Ori poate -n cuie, eu, te-am prigonit.
Iar trup de lut din veci neîncercat
A-mpins de tine Golgota s-o suie,
Ori poate mâini ți-am proptit-o-n cuie ,
Păcat pe veci, din marele păcat .
Ori sunt eu Iuda care te-a vândut,
Picioarele pe cruce ți le-am rupt
Ori de la Cină vinul tot l-am supt,
Ori n-am crezut când trupul te-a durut.
Și ce mă fac? Pe unde sunt pe drum ?
Cu smoala din cazanu-npreunat,
Cu suflet rupt prin veac nevindecat
Cu tot ce sunt în flacără ori scrum.
Mai vino Doamne, uită-te ‘ napoi,
Dă-mi un îndemn în care pot renaște,
Timpu-i trecut prin zile ce m-or paşte
Și fă-mă Doamne…suflet dinapoi.
Sa pot veghea pe Cerul retrezit ,
Din primăvară, până-n alte toamne ,
Să te aștept cum știu Mărite Doamne
Să-ți scriu pe câmp din timpul pironit.
Unde-i liniștea ta, mamă ?
Unde ți-e liniștea, mamă,
Strângi în brațele perechi
Prunci, din anotimp străvechi
Iar de tine, nu ții seamă.
Poala lacrimilor tale
Rugăciuni în fapt de seară
Lângă lumânări de ceară
Lung izvor spre noi portale
Rupi din sufletul din tine
Chiar de trupu-i pe sfârșite
Sfinte doruri, înnoite ,
Ori ți-or fi, ori nu, de bine
Și-n uitarea ta presară
Amintiri ce te străbat
Auzi, clopotele bat
Parcă nu-i întâia oară.
Și-ti bat liniștea ta mamă
Pune-ti brațele străvechi
Peste pieptu-ți în perechi
Timpul nu te ia în seamă. ..
———————————
Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN
Sibiu, mai, 2019