ÎMBĂTRÂNIRE
Mi s-a rărit urzeala anilor din zestre,
La coatele uitării timpul s-a-mpuținat,
Durerile își scriu iubirile perverse
În trupul azi îngenunchiat de avid păcat.
Mă clatin, poticnindu-mi penelul de un vis,
Penița colorând umila mea poveste,
Privirea-ncețoșată mai caută-n abis
Umbra iubirii scrijelită în proteste.
Ninsori se cern la tâmple tăcute și cuminți,
Chipul de lut își etalează triste riduri,
Pierdută rătăcesc printre-amintiri fierbinți
A căror slove albe se golesc prin rânduri.
Nimicul se întoarce dând timpul înapoi,
Nimicul nu mai e la fel ca altădată,
Adaug trist în suflet tablouri de război
Ștergând și lacrima ce a uitat să cadă.
Cu sângerânde tălpi pictez pe al meu portret,
În podul palmei prind cenușa prăfuită,
Rămân o transbordată într-un roman secret,
Tristețe ancorată în viața răzvrătită.
Neputință
În fața foii albe tăcerile-mi le chem,
Tristețea mi-o botez în lacrimi răzvrătite,
Singurătății scriu neinventat poem,
Plâng dorului dureri nemărginite.
Pe străzile pustii doar amintiri plutesc,
Iubirea s-a-mbrăcat în amnezie,
Rămânem corigenți la tot ce e lumesc,
Tot ce-i firesc devine nebunie.
Tot ce-i normal devine anormal,
Morții ni-s duși la cimitir ca niște vite,
Bisericile sunt ferecate în banal
Doar interesele rămân neîngrădite.
Ne doare viața plină de absență,
Fărădelegile se scurg printre nevoi,
Curg clipele-n amarnică cadență
Ne-alăturăm tăcuți macabrului convoi.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
28 aprilie 2020