ÎMBĂTRÂNIRE
Mi s-a rărit urzeala anilor din zestre,
La coatele uitării timpul s-a-mpuținat,
Durerile își scriu iubirile perverse
În trupul azi îngenunchiat de avid păcat.
Mă clatin, poticnindu-mi penelul de un vis,
Penița colorând umila mea poveste,
Privirea-ncețoșată mai caută-n abis
Umbra iubirii scrijelită în proteste.
Ninsori se cern la tâmple tăcute și cuminți,
Chipul de lut își etalează triste riduri,
Pierdută rătăcesc printre-amintiri fierbinți
A căror slove albe se golesc prin rânduri.
Nimicul se întoarce dând timpul înapoi,
Nimicul nu mai e la fel ca altădată,
Adaug trist în suflet tablouri de război
Ștergând și lacrima ce a uitat să cadă.
Cu sângerânde tălpi pictez pe al meu portet,
În podul palmei prind cenușa prăfuită,
Rămân o transbordată într-un roman secret,
Tristețe ancorată în viața răzvrătită.
UMBRE PUSTII
Zăpezi medievale cu gust de amintire
Se cern tăcut pe strada uitată de iubire.
Umbre pustii dansează despletite
În inimi ce se vor mereu iubite.
Se-nvăluie de ceața căzută peste gând
Uitând de-a lor chemare lăcrimând,
Se-mpart în cete alese pe sprânceană
Sorbind câte-un cuvânt din călimară.
Penelul lor mustește în trecut,
Pustiul amarnic le devine scut.
Se joacă-n vise otrăvite de culoare
Privind cu grea trufie către soare.
Își scriu tăcerile gălăgioase
Și gândurile ce nu stau acasă,
Se dojenesc mereu cu un sărut
Trăind această viață mai acut.
Umbre tăcute, tainice blesteme
Călătorind mereu printre poeme,
Doruri fierbinți cu gust de scorțișoară
Fantome dragi pierdute-n vară.
Nu poposiți pe-a sufletului tindă,
Plecați ca dorul să nu se întindă
Peste pădurea pustiită de otravă
În căutare de altă gâlceavă.
Fulgi leneși de iubire să se lase
Peste amarul adunat în case,
Să omoare nepăsarea și cu ura
Că ele și-au uitat voit măsura.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
9 ianuarie 2019