Timp
Topește timpul peste lume
Un amalgam de neajuns,
Pe un penel tăcit să-ndrume
Cuvântul cel de nepătruns.
Poveste încâlcită-n spume,
Un mut poem care apune,
Străin azi costumat în glume
Ce se apleacă-n iertăciune.
Aleargă iute printre vise
Golind copacii de frunziș,
Îmbracă ale noastre case
Într-un alean ce stă pieziș.
Și-n vuietul pe care-l lasă
La trecerea de peste ani,
Găsim povestea dureroasă
În care-am devenit orfani.
Și lacrimi curg peste durerea
Închisă-n labirintulul firii,
Împărtășindu-și azi părerea
Uitată-n glastra nemuririi.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
1 februarie 2019