Spre sfârșit
Ascult acum pașii desculți ai vieții
Ce ascuțit se-aud pe-alei de vis,
Dând respectuos binețe dimineții
Și căutând povești ce nu s-au scris.
Mi-e sufletul cu corzile tot rupte
Am încercat zadarnic să-l repar,
Dar dacă reușeam în noapte
În zori de zi misterele dispar,
Iar eu mă regăseam tăcută
Cu ochii grei de lacrimi și de dor,
Pe marginea prăpastiei săpată
De chinul vieții, în drumul călător.
Mi se dezleagă sufletul în picuri
Ce prevestesc dureri și deznădejdi,
Că-n astă lume e greu să te bucuri
Să visezi, să speri, să scrii povești.
Mă descompun în atomi de tristețe
Ce sufletul mereu mi l-a rănit
Dau celor ce mă urăsc binețe,
Că nu știu căt mai avem de trăit.
Se sparge inima-n mii de fărâme
Și toată viața nu-i decât un carnaval,
În care măștile cu Feți Frumoși si Zâne
Cad zgomotos la ultimul final.
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
7 ianuarie 2019