Emilia AMARIEI: Fragment din cartea „Scrisori din Austria”

Draga mea Ana,

Astăzi sunt gata de luptă! Am dezbrăcat veșmintele plângerii de milă și am îmbrăcat zalele de luptătoare. Caut soluții. Cel mai frumos dar pe care îl puteam primi de la Dumnezeu a fost acela de a deveni om și mai ales femeie! Datorită Lui trăiesc o frumoasă perioadă a vieții mele! De ce?  Pentru că puterea pe care a sădit-o în mine mă poate face să depășesc orice! Știu că El însuși este dragoste și trăiesc prin El. Asta mă face să simt că am aripi care mă ajută să trec peste fiecare obstacol! Ceea ce pare puțin dureros este că viața trece mult prea repede și până nu demult neconștientizând asta, nu am știut a trăi! Știu, nu sunt singura care gândește astfel, şi tu te regăsești în trăirile mele!

Am scris aseară câteva gânduri pe care ți le expediez astăzi. De fapt stăteam de vorbă cu mine însămi:

„Încet se termină si aceasta zi din viețile noastre, încet soarele asfințește, iar luna își face apariția la locul ei, să ne zâmbească. Împreună cu ea îți zâmbesc si eu, dorindu-ți o seară liniștită şi nu numai. Îți doresc să trăieşti întotdeauna în simplitate! Simplitatea înseamnă frumusețe pură. Cântărește-ți cu grijă cuvintelea și nu uita că este plăcut să fii blândă. Frumusețea unei femei nu stă în hainele pe care le poartă, ci în sufletulul care îi radiază pe chip. Am învățat că a vorbi puțin și cu folos este benefic. Misterul păstrat în ceea ce spui provoacă multe curiozități. E greu să fii femeie delicată și grațioasă în aceste vremuri tulburi, când muncești ca un bărbat, însă cu puțina voință, se poate! Nu accepta să fii umilită și înjosită de către nimeni. Fermitatea în toate deciziile tale contează mult. Regăsește-ți blândețea pierdută și reînvață să fii răbdătoare.  Acceptă, iartă, bucură-te! Reînvață să te iubești! În fiecare zi mulțumește-i lui Dumnezeu pentru ceea ce primești. El știe cel mai bine de ce ai nevoie. Dacă toate poftele tale nu sunt întru totul satisfăcute, este clar că divinitatea știe să ofere darurile cele mai folositoare sau cele care sunt adevărate lecții de viață. Nu te schimba pentru nimeni, fii tu însăți, indiferent de părerea lumii. Ai dreptul să fii unică! Dacă privești în trecut nu-ți reproșa nimic. Greșelile cu siguranță te-au învățat ceva, deciziile greșite ți-au arătat care este calea cea bună. Fiecare individ are valori și principii proprii, așa că nu-ți călca pricipiile și pășește drept, cu fruntea sus. Orice decizie vrei să iei, ia-o cât mai repede, amânările nu sunt bune. Și… mai ales, ai grijă la bârfe! Ele au efect de bumerang. Și apoi, există cineva perfect? Mă gândesc la învățăturile biblice foarte des. Prin prisma fizicii cuantice și a psiho-terapeuților moderni, am reușit să înțeleg mult mai mult și să dau valențe noi celor aflate până acum. Și pe Dumnezeu îl percep într-un mod nou, cu totul minunat.

Atunci când simți că speranța moare caută soluții noi și nu te lăsa cuprinsă de disperare. Orice obstacol poate fi trecut. Am citit undeva că este rău să fim pisălogi și să mergem prea des în vizite. Cred că este așa. Mai bine să îți fie simțită lipsași să fii dorită. Vine o vreme când începi să îți faci bilanțul și ce minunat este atunci când găsești pe talerul balanței fapte bune și amintiri frumoase! Faptele noastre merg înaintea noastră la judecată, așa spune Biblia. Eu nu cred într-o judecată așa cum este ea descrisă acolo. Nu-L pot vedea pe Dumnezeu ca pe un polițist care pândește oamenii pentru a-i amenda la orice greșeală! Nu-L pot limita la spațiul închis între zidurile unei biserici sau clădiri, nu-l pot limita la un cult, o religie, o rasă de oameni. Aceasta ar contrazice faptul că El este omniprezent și atotputernic. Dialogul meu cu Dumnezeu este direct, fără intermediari. Stăm de vorbă în permanență, chiar dacă, de multe ori, fără cuvinte. Am învățat să nu-I cer prea multe. Recunoștința pentru ceea ce am și mulțumirea pentru tot ceea ce primesc, atrag după sine binecuvântarea. Stau de vorbă cu El cum stau de vorbă cu un prieten. Iar Dumnezeu îmi răspunde în diferite moduri. Uneori chiar intervine și văd mâna Lui la lucru. Alteori îmi dă soluții. Câteodată, lecții. Sunt momente când tace pur și simplu. De multe ori vorbește în locul meu, simt cum cuvintele izvorăsc. Mă duce de mână pe cărarea vieții, pe care mai cad uneori. Dar îmi oblojește rănile, mă ridică și mă învață să merg mai departe. Pentru că orice ar fi, trebuie să mergem mai departe…

—————————–

Emilia AMARIEI

8 iulie 2019