Jur pe pielea umbrei mele că nicicum nu îmi lipsești
Doar puțin împart cu morții, întristarea după „Noi”…
S-a supus întinăciunii tot ce-nseamnă înapoi
Însă-n calea avuției… tot aștept să mă cerșești.
Jur pe-o limbă inventată de nebunii plagiați
Că nu îți mai murmur dorul de poemele turcoaz!
Doar „puțin îi conjug mării niște valuri pe obraz…
Sperând Timpul să ne ierte că ne credem înfiați.
Jur pe încarnarea Lunii deseori în plâns de vis
Că n-am secetă-n cuvinte dacă literă nu-mi ești…!
Doar „puțin” îi explic ploii cum risipele lumești
Îmi hrănesc cu beznă eul ce credeam că l-am ucis.
Jur pe umbra flacărei ce mă poartă în ridicol
Că nu-mi este înserarea invitație-n cavou!
Doar „puțin” îi dau Luminii din minciuna lui „din nou”
Implorând ca răsăritul să nu-ți fie în pericol.
Jur pe colbul purității că nu te-aș păcătui
De complotul sorții noastre aș putea să îl prevăd!
Doar „puțin” ți-aș deznoda existența din prăpad
Înainte ca demența să ne poată mitui…
Jur pe limba nemuririi că de tine nu mi-e dor!
Eu valsez cu fericirea mapamondului de jar.
Nici nu decojesc depresii din clișeele de var…
Doar din când în când îi fac neputinței… un favor.
——————————
Ella IAKAB
15 martie 2019