Eleonora SCHIPOR: „Steluța bucovineană”

În fiecare an, la finele lui octombrie are loc tradiționalul concurs „Steluța bucovineană”.

          Prima etapă a acestui concurs este cea raională unde câte un concursant din fiecare școală  participă la trei nominații: recitalul poetic, vocal și coreografie.

          Anul acesta, ca și anul trecut de la CIE Cupca a participat eleva clasei absolvente deja, Marta Belici.

           La toate cele trei probe, care s-au desfășurat timp de două zile la căminul cultural din centrul raional Hliboca, Marta s-a prezentat bine. Ea a trecut cele trei probe, recitând o poezie în limba de Stat, cântecul a fost interpretat în limba română, la fel și dansul a fost tot românesc. La proba de dans a fost susținută de fetele din clasa ei

          În rezultat, ea a primit Diploma de Talent, medalie pentru participare și un mic prezent din partea colegilor de clasă.

          Juriul, din componența căruia a u făcut parte metodiști ai secției raionale de învățământ, ai Casei de Creație a copiilor, lucrători ai căminului cultural raional, au apreciat pregătirea tuturor elevilor și a profesorilor care le-au ajutat.

          O felicităm pe Marta pentru Diploma primită, îi mulțumim mamei ei, Maria Belici, care timp de două zile a avut grijă de vestimentația fiicei, a fost alături de ea și a încurajat-o. De asemenea aducem mulțumiri direcției CIE Cupca pentru susținere, în deosebi locțiitoarei directorului pentru munca educativă Lidia Gh. Olar, pedagog-oraganizatoarei Eleonora T. Schipor și dirigintei de clasă Lucica V. Dușceac, pentru că au fost prezente în aceste zile alături de concursanta noastră, au susținut-o și încurajat-o. De asemenea aducem mulțumiri profesoarei de literatura ucraineană de la CIE Cupca, Alina Tarâța, pentru că a avut grijă de recitalul Martei.

          Reamintm că la începuti acestei săptămâni, alte trei colege de clasă ale Martei au participat la Forumul raional „Cunoașterea ținutului natal”.

           Felicităm elevele clasei a XI-a „A” de la CIE Cupca, pedagogii care i-au însoțit și susținut, părinții care i-au ajutat moral și financiar.

          Succese, fetelor și numai bine.

–––––––––––

 Eleonora Schipor,

profesoară superioară la CIE Cupca

Lasă un răspuns