Cămășile cusute, atât cele femeiești cât și cele bărbătești, sunt poate cel mai important atribut al unui adevărat costum popular.
Din cele mai vechi timpuri cămășile cusute ne-au reprezentat pe meridianele lumii ca neam ce ține cu sfințenie la portul național.
Cele mai veci cămăși au fost cusute cu sute de ani în urmă pe pânză așa numită „de casă”, or, femeile de la țară această pânză o țeseau singure, o albeau spălând-o la râu de mai multe ori.
De fapt în unele gospodării țărănești, dar mai adesea la muzeele de artă populară pot fi văzute cămăși vechi cusute pe pânză, care în ciuda vremurilor, și-au păstrat în primul rând frumusețea arhaică.
Până în ziua de azi se mai păstrează, ce-i drept mai rar, obiceiul de a coase cămăși pe pânză simplă. De regulă dacă a fost cusută o cămașă ea se păstrează cu sfințenie zeci de ani, fiind transmisă din generație în generație, de la bunica –mamei, de la mamă – la fiică, de la fiică – la nepoțică… Ca ea să poată fi transmisă, trebuie păstrată cu grijă și atenție. Și trebuie să știi cum s-o păstrezi, cum s-o speli.
În Bucovina cămașa a fost și rămâne un atribut al costumului național de mare valoare.
Uzoarele cusute pe aceste cămăși reprezintă de fapt zona de unde vine și gospodina care a cusut-o. Dacă satul se află, de exemplu, sub pădure, sau la poale de munte, atunci pe rândurile cusute vor domina mai mult, crenguțe de brad sau molid, ghinde, scoruși… Dacă localitatea e pe malul râului, putem vedea rânduri șerpuite sau vălurinde aidoma unei ape ce curge. Dar peste tot vom întâlni rânduri cu flori, căci florile sunt bucuria vieții. Ele ne aduc dispoziție bună în orice perioadă n-ar fi. Cu bumbac, lână fină, mătase, fluturi, mărgele, în cele mai felurite culori, având cele mai diferite rânduri – mai late, mai înguste, mai mult sau mai puțin încărcate cu flori, putem admira frumoasele nostre cămăși. Cu altiță, cu rânduri drepte sau piezișe, așezate pe umeri, pe mâneci, pe piept, mai puțin pe spate – cămășile sunt o adevărată bijuterie populară. Multe cămăși mai vechi au poale tot de pânză și tot pot avea rând cusut pe jos. Or, se mai practică de a ridica o parte a catrinței, care se prinde în brâu, sau a lăsa poalele mai lungi ca rândul cusut să poată fi văzut.
Mai târziu ele, cămășile naționale au fost și mai sunt cusute pe pânză subțire, pe borangic, nailon, canva (un fel de material cu găurele) Cămășile așa numite „moderne”, deși au și ele deja mulți ani de când au fost cusute, sunt mai strălucite, mai bogate în uzoare, cusute de regulă mai mult cu fir strălucitor, fluturi, mărgele mai mășcate sau mai mărunțele, sunt extrem de frumoase.
În ultimul timp se cos cămăși cu uzor asemănător cu cel care este cusut pe fusta lungă de obicei neagră, roșie, vișinie, verde întunecat, cafenie, care acum tot mai des înlocuiește catrința su fota. Se mai cos tot din același material cu fusta și bundița. De regulă cu acelați uzor. Uneori pot fi văzute costume populare stilizate, dar nu au frumusețea ceea cu adevărat populară.
Cândva cămășile erau îmbrăcate, în primul rând la sfânta biserică, la hramurile ce se făceau pe toloaca satului, la nunți, la cumătrii. Am în vedere cămășile cusute de sărbătoare. Dar erau și cămăși mai simple, cusute cu rânduri mai mici, pe care țărăncile noastre le purtau și în zi de lucru. Iar dacă nu dovedeau să coase ceva pe pânza simplă, de casă, le făceau câte un rând de găurele și tot frumoase erau.
De regulă, femeile obișnuite coseau mai mult iarna, când nu erau ocupate cu muncile câmpului, așa ca vara. Doar meștrițele populare se ocupau aproape tot anul cu coaserea cămășilor. Ele, aveau și comenzi, adică câștigau cu meșteșugul lor, așa cum se putea câștiga și cu oricare alt meșteșug popular necesar într-o gospodărie – țesut, tors, croșetat, împletit, olărit, cizmărit etc.
Azi cămășile naționale se îmbracă mai rar pe la nunți, cumătrii, or alte ceremonii familiare. La biserică, totuși se mai îmbracă, mai ales când e hramul bisericii. Acum se îmbracă la un concert, festival folcloric, sărbători tradiționale, iarmaroace etc. Se păstrează în muzeie, expoziții, săli de artă populară.
Aș vrea să vă transmit și câteva poze cu cămășile mele naționale ce mi-au rămas ca o scumpă amintire de la regretata mea mamă, dar și de la nașele mele de botz, trecute deja și ele în lumea celor drepți. Ele, acele femei s-au trecut din această lume, dar lucrul minunat al mâinilor lor a rămas și se păstrează. Iar eu le păstrez ca pe o comoară de mare preț.
–––––––––––
Eleonora Schipor, profesoară, folcloristă
Cupca, Ucraina, septembrie 2020