„SLOVĂ CU GENE LUNGI’’
Sunt un flămând care deschide cartea,
Foamea să-mi potolesc cu setea de cuvinte.
Lumină mă aprind, când se coboară noaptea
În versuri îmi șoptesc și ruga mea cuminte.
Și-n luciul apei din fântâna somnambulă
Neîncetat te caut ,,slovă cu gene lungi”
Galben îți este chipul precum raza de lună
Dor lăcrimări căzute pe rănile-mi adânci…
Destinul tău mă doare că-i îngropat profund,
În hău de-un fulger care a căzut la întâmplare…
Da-n spațiul meu trăiești, îmi înflorești în gând
Domnești și-n veșnicii: Doar ești, nemuritoare!
…………………………………………………………..
Uneori mai zâmbesc pentru că simt,
Că până și-n durerea ce zbate în agonie,
Filonul viu și vesel, al sfântului cuvânt
Prelinge în căutări continuu… poezie!
—————————————–
Elena VOLCINSCHI
(din vol. ,,La margine de amurg’’, 2014)