Salcia la fel ca omul
Știe cineva de ce,
Își pleacă-n jos crengile
Salcia, pe-ochi de-apă lin,
Tanguindu – se-n suspin?
Știe cineva de ce în vânt,
Parcă -și vaita ultimul cuvânt,
Aplecându – se pân’la pământ,
Doar suspine ramurile-i sunt?
Știe cineva oare de ce,
Chiar de-o-mbraca verdele,
Își varsă mereu tristețile,
‘N ochi de ape risipindu-le?
Din splendoarea-i de verdeață,
Din tristețe salcia prinde viață,
Peste ape floarea își împrăștie,
Din verde-și înnoiește speranțele.
Tot ca și – omul salcia-n viață,
Poart-un dor ce-o pleacă la pământ,
Plânge, dar renaște din speranță,
Făcând umbră-n lume pe pământ.
Salcia la fel ca omul jeluieste,
De tristețea și dorul o năpădeste,
Tanguindu – se nu contenește,
Să plângă pe lume cât trăiește.
În suflet purtând numai amintiri,
Abătuți-n lume de soartă și destin,
Plângem pierderea unei mari iubiri,
Și plecați la pământ ne tanguim.
Ca salcia omul naște din speranță,
Verdele fiindu-i frumoasa culoare,
Din verde se naște iar o noua viață,
Suferim și plângem fiindcă-i trecătoare.
——————————-
Elena TUDOSA
19 aprilie 2019