Cărarea sufletului prin labirintul vieții
Pășesc agale prin al vieții labirint,
Tăcere infernală este în jurul meu,
Mult prea sleita de puteri mă simt,
Drumul de străbătut îmi pare tot mai greu.
Cărare spre odihnă sufletul caută-ntr-una,
Orbercăind prin întunericul profund,
Speranța căutării o va împlini doar luna,
Și stelele rebele, ce după nori se-ascund.
Încătușat în dor mă însoțește gândul,
Ce mă frământă groaznic cu mii de întrebări,
Pustie-mi este viața, întunecat labirintul,
Asemeni nopții oarbe stăpână peste zări.
Mă chinuiesc zadarnic, cărarea de-a găsi,
Prin labirintul vieții, atât de-ntortocheat,
Desperecheați mi-s pașii și cum să pot plivi,
Cu mâinile sângerânde, sufletul îngenunchiat?!
Tu, rază de lumină greu mai ești de întâlnit,
Eu te aștept dar tu, mă frămânți ca pe lut,
Deși-am pierdut nădejdea, eu încă mă mai lupt,
Să-mi fac cărare-n suflet, s-o iau de la-nceput.
M-apasă toamna vieții prin labirintul său,
E greu de străbătut când sufletul te doare,
De-o rază de lumină a unui curcubeu,
Încerc să mă agăț, răzbat să – mi fac cărare.
——————————-
Elena TUDOSA
28 mai 2019