În luna martie 2020, pe tot mapamondul, s-a înscris doar un singur eveniment major care a unit întreaga omenire într-un singur gând și o singură trăire: spaima infectării cu coronavirus (COVID-19) și posibila dispariție a noastră de pe acest pământ.
COVID-19 este numele oficial al coronavirusului care a declanșat criza din orașul chinez Wuhan și apoi a luat cu asalt întreaga omenire, instalând înspăimântătoarea pandemie. Toată puterea de concentrare a planetei se raportează la apariția noului virus, despre care, la momentul apariției, nu se știau prea multe. Am asistat neputincioși cum coronavirus ne-a „încoronat” deschizând perspectiva unei catastrofe planetare, cea mai mare de la cel de al Doilea Război Mondial. Nu am știut cum să ne apărăm de acest virus, care are o mare capacitate de a genera o recesiune la nivel mondial, decât prin măsurile drastice luate de către guvernele țărilor, pentru a preveni răspândirea.
„Realitatea sumbră este că pentru vârstnici, COVID-19 este aproape o maşină perfectă de ucis.”, a declarat preşedintele Societății Americane de Sănătate, Mark Parkinson. Și iată că trăim această realitate sumbră.
A devenit viral pe internet o poezie, „Bolnavi unanim”, o tulburătoare premoniție a poetului Adrian Păunescu: „Și ce-ar fi dacă,/ Într-o zi blestemată/ Ne-am îmbolnăvi cu toții/ Deodată?/ Și medici, și pacienți,/ Și părinți, și copii?// Ce-ar fi, ce-ar fi/ Dacă, brusc, Ne-am îmbolnăvi,/ Dacă n-ar avea/ Cine pe cine să mai trateze,/ Bandaje și paranteze?// Ce-ar fi dacă,/ În urma dreptului legitim/ De a ne îmbolnăvi,/ Chiar ne-am trezi/ Că ne îmbolnăvim/ Și n-avem cui ne adresa,/ N-avem pe cine chema?// Ce-ar fi dacă,/ Într-o zi blestemată,/ Ne-am îmbolnăvi/ Cu toții/ Deodată?// Miroase-a carantină peste veac,/ Bolnavii sunt chemați să se supună,/ La încercarea ultimă, comună,/ Să li se spună: nu mai aveți leac…”
Iată că premoniția acelui „Ce-ar fi dacă…” a lui Adrian Păunescu a devenit o realitate dureroasă. Pandemia s-a așternut cu temei. Granița între sănătate și boală, între bine și rău, între viață și moarte, e una foarte subțire, uneori nici nu simți că a dispărut creând situații derutante. Nu mai poți privi detașat ceea ce se întâmplă și poți ușor să o iei în orice direcție. O astfel de derută trăim acum aflându-ne într-un război cu un dușman pe care nu-l vedem, dar îi simțim efectele foarte agresive, rapide și devastatoare. Populația lumii s-a retras în case. Orașele mari au imagini pe care nu ți le puteai imagina, cu străzi goale, mașinile în garaje și oamenii în izolare sau carantină.
În aceste momente, când omenirea este înspăimântată de acest Coronavirus ucigător, foarte molipsitor, cu o dinamică incontrolabilă, eu mă gândesc că în tot răul e și un bine, căci izolarea în locuință își are și ea beneficiile ei. Este un prilej pentru schimbări. E o altă viață renunțând la rutina cotidiană. Ne bucurăm de mult timp liber al cărui gust aproape că nu-l mai știam. Până să intrăm în izolare, cuvântul de ordine era „Sunt ocupat!” Nu aveam timp de relaxare, de cultivat prietenii, de o cafea băută în tihnă împreună cu cei dragi, nu aveam timp de a trăi în frumusețe sentimentul iubirii, nu aveam timp nici să terminăm treburile care ne stăteau în cârcă. Nu puteam să ne bucurăm de viață, de sănătate, de libertate, să gustăm din frumusețea lucrurilor simple care ne înconjoară trecând absenți pe lângă ele. Acum avem timp să gustăm din frumusețea și prospețimea primăverii, să simțim mirosul de pământ reavăn, să citim acele cărți puse în rafturi pentru când vom fi la pensie, să vedem filme bune, să ne ocupăm de bucătărie. Părinții au acum timp să se joace cu copiii lor și copiii să se bucure de căldura dragostei părinților. Oamenii sunt mai atenți la nevoile celor din jurul lor, se interesează de soarta părinților, a fraților, a prietenilor, a vecinilor, îi interesează dacă sunt bine sau dacă au nevoie de ceva. Avem timp de stat pur și simplu degeaba și, mai ales, să ne bucurăm de noi înșine.
Virusul acesta a scos în evidență trăsături umane impresionante, cadre medicale care se dăruiesc prin efortul lor, adeseori până la epuizare și uneori până la dăruirea totală, stând la căpătâiul celor bolnavi. Asemenea și polițiștii, pompierii, diferite categorii de slujitori ai cauzei umanitare, dar și oamenii de rând, care îți mângâie sufletul cu grija pentru semeni. Ni se înmoaie inima când auzim, la televizor, că bătrâni care au o pensie ce nu le acoperă nici nevoile zilnice, au dăruit câte 10 lei pentru cei care sunt în situații grave.
Impresionant este și episodul întoarcerii celor plecați în lume să muncească sau să învețe. În vreme de primejdie se întorc în țara-mamă, la cei dragi ai lor și, dacă o fi să cadă pradă virusului COVID-19, să fie îngropați în pământul din care au fost plămădiți și ei. Dar CORONAVIRUS a pus în lumină și oameni puși pe rele, tot felul de șarlatani, speculanți, jefuitori care atacă, mai ales pe bătrânii singuri, oameni fără Dumnezeu, din care omenia a dispărut.
Mai amintesc un alt aspect negativ, acela creat de știrile false despre noul coronavirus. Circulă pe internet și pe Facebook teorii alarmiste. Uneori sunt teorii amuzante, dar altele sunt absurde, zvonuri despre uneltiri înfricoșătoare care pot stârni panică în populație, capabile să ducă la îngreunarea ieșirii din acest impas major. În fața acestei situații, când virusul a luat viața a mii de oameni și a produs un cutremur în economia mondială, ce să mai putem spune, decât: Doamne, ajută-ne să se termine totul cu bine şi cât mai repede!
Scăderea continuă a numărului de noi cazuri de infecții cu coronavirus în China trezește în noi speranța. Sunt încredințată că Cineva, acolo Sus, ne iubește!
––––––
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
martie 2020