Dumitru GRUI: Scrisoare către Adrian Păunescu

Îţi scriu, Poete drag, de-aici, din viață,

pe unde mă mai aflu, temporar,

încă mi-e bine, dar plutesc în ceață

și nu-i exclus ca-n dânsa să dispar.

 

Te-am și sunat, cu un prefix de Rai,

să-mi mai trimiți și mie ce-ai mai scris,

dar telefonul tău e ocupat și, vai,

mă tem că l-ai uitat pe undeva deschis.

 

Voi insista, n-am să renunț ușor,

chiar de va fi să fie în zadar,

când vin, te sun, pe-un număr de interior

și-am să-ți aduc statuia ta în dar.

 

Voiam să-ți spun că mi-ar fi fost mai bine,

dar îmi e dat, mereu, să mă complic…

Tu ce mai faci la ora când mi-e dor de tine,

căci eu, pe-aici, alerg după nimic?

 

Să știi că, iarăși, au venit cocorii toamnei ce trecu,

că pleacă-n grabă ierni, și veri, și primăveri,

degeaba, dacă nu ești tu

să le mai cânți, cum o făcuseși până ieri.

 

Şi să mai știi că ne-a băgat în carantine

o molimă ce încă n-are leac…

adio, te iubesc, rămâi cu bine,

coboară frica și-ntristarea peste veac!

 

Dumitru GRUI

09.04.2020

Lasă un răspuns