Dorel SCHOR: Volum de memorii (ziceri)

* Ca să iei un examen trebuie mai întâi să-l dai.
* Nu-i în apele lui… Atunci de ce se bagă în apele altuia?
* Prea cinstitul e suspect…
* Protestați voi și pentru noi, iar data viitoare ne revanșăm.
* Prostia nu justifică insuccesul, dar uneori îl explică.
* Pentru propagandă nu-s necesare cifrele reale, ci cele oficiale.
* Ce mă miră pe mine e faptul că nimeni nu se miră.
* Îmi plac și mercenarii dacă lucrează în agricultură.
* Filantropia este adesea recunoașterea unei vinovății.
* Istoria nu e muzică, dar e interpretabilă.
* Nu spuneți prostii, dacă nu știți. Întâi informați-vă.
* Câte unul îmi explică foarte clar ce am vrut să spun eu (Zoltan Terner).
* Limba este organul de gust al vorbirii.
* S-a inventat și pilotul fără avion.
* Minciuna e furnizată gratuit. Adevărul se plătește.
* Nu poți opri o vacă să se balege pe bulevard, dacă ai dus-o tu acolo.
* Am citit că nici o afirmație a avocaților despre colegii lor nu e adevărată.
* Un volum de memorii ar trebui prefațat de medicul de familie.
* Florile fac grădina, nu gardul din jur.
* Educația e scumpă și nici nu mai rentează.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Lasă un răspuns