Dorel SCHOR: Victoria perseverenței

   Nu mai ţin minte exact cum am ajuns tocmai la domnul Solomonică, pentru că povestea a început cu câteva luni în urmă. În orice caz, aveam nevoie de un dulap, sau cel puţin, aşa hotărâse soţia mea. Adevărul este că se adunaseră o mulţime de boarfe, mă refer la rochii şi fuste, lucruri de ale copiilor, unele demodate, altele rămase mici care nu mai aveau loc în şifoner. Eu opiniasem că le-am putea plasa unor prieteni cu copii mai mici, ar fi un gest frumos şi am mai ieşi din casă cu ocazia asta, am putea face câteva vizite fără să venim cu mâna goală. Asta a fost părerea mea, aşa că împreună cu soţia am decis că avem nevoie totuşi de un dulap.

   Nu e desigur nici o problemă să cumperi un dulap, există atâtea firme concurente şi atâtea magazine specializate, care îţi oferă şi un cadou, nişte umeraşe, de pildă. Numai că locul ales pentru plasarea dulapului era precis dimensionat, avea 148 de centimetri. Dacă nu aţi ştiut până acum, aflaţi că toate dulapurile din comerţ au sau un metru cincizeci, sau doi metri, sau tot aşa, o cifră rotundă. Mă refer la lăţime.

   Pe scurt, a trebuit să apelăm la domnul Solomonică. L-am preferat pentru că e înalt, solid şi e român de-al nostru. În plus, mi-a făcut o reducere. Aşa că el a luat măsurătorile (1,48), a făcut o schiţă (parcă ar fi proiectat un cartier), a încasat un avans (cincizeci la sută pentru materiale) şi dus a fost. De atunci nu l-am mai văzut.

   Termenul iniţial era de trei săptămâni. Mi s-a părut puţin exagerat pentru un dulap care nu are nici măcar unu cincizeci, dar am cedat. După circa o lună, i-am telefonat, Omul, foarte amabil, îmi lăsase două numere de telefon. Unul de la atelier, celălalt de acasă. La atelier mi s-a răspuns întâi „imediat”, apoi că e greşeală. Acasă am vorbit cu doamna, o adevărată aristocrată, care m-a asigurat că pot să dorm fără grijă, dacă Solomonică a promis, inseamnă că a promis.

   După câteva zile, am sunat din nou. La atelier mi-a răspuns un lucrător că domnul Solomonică e plecat după materiale. Acasă am discutat cu o fetiţă de vreo 12 ani, foarte politicoasă, care mi-a spus să n-am nici o grijă, tăticul e sănătos şi bine mersi. Apoi am început să telefonez regulat în fiecare marţi şi joi. Domnul  Solomonică era mereu plecat după materiale, iar doamna îşi luase probabil fetiţa şi plecase peste hotare, erau doar în vacanţă, iar eu plătisem avansul…

   Când s-au împlinit două luni, m-am decis să fiu mai sever. Îmi propusesem să fiu revendicativ, ameninţător, neînduplecat… Numai că Solomonică era plecat după materiale, iar doamna ia-o de unde nu-i. Într-o zi, l-am prins totuşi pe tâmplar la telefon. Nu am mai făcut greşeala să spun cine sunt. Când lucrătorul a întrebat cine întreabă, am răspuns că sunt o persoană căreia i s-a recomandat călduros să comande mobila numai la domnul Solomonică, vestit pentru priceperea şi punctualitatea lui. Metoda s-a dovedit formidabilă: Solomonică nu mai era plecat după materiale şi a putut rosti alo. În clipa aceea am atacat. M-am ales cu o promisiune fermă, adică pe joi.

   Fraierul! Vorbesc de mine pentru că l-am crezut. Joi nu m-am dus la slujbă, am făcut loc în odaie, am pregătit cafea şi biscuiţi dietetici. Dar a trebuit să beau singur cafeaua. Biscuiţi am mâncat de mai multe ori, vreau să spun că au mai fost câteva marţi şi joi când l-am aşteptat.

   Ieri am avut o ideie genială. Am aşteptat să se termine emisiunea la televizor, am mai cronometrat vreo două ore şi l-am sunat acasă. El era buimac, dar eu am afirmat că m-am adresat unui avocat şi nu m-am lăsat până ce nu s-a jurat, pe sănătatea lui, că mâine merge după materiale si începe  lucrul.