Dorel SCHOR: Apa vie

De trei zile se luptau Făt Frumos şi Zmeul Zmeilor… Adversarii erau deopotrivă de puternici, la fel de bina clădiţi şi tot aşa de pricepuţi în meşteşugul armelor, încât după atâta vreme, deşi de efort şi încordare năduşiseră amândoi nu se vedea nici un semn că unul sau altul ar avea o şansă în plus să-l biruie pe celălalt. Cam aşa devenise înfruntarea dintre ei, ca fraza precedentă, adică lungă şi cu multe virgule, dar până la un punct, mai va!

Şi peste toate, mai era şi vară, o vară cu arşiţă cumplită, lipsită de răcoare sau de aer condiţionat, vorba aia „zi de vară până-n seară şi din seară până-n zori, îi uda la subsuoară şi-i usca la umblători”… Atunci, zărind o pasăre care îşi făcea de lucru pe aproape, cine ştie cu ce gânduri pofticioase, grăi Zmeul Zmeilor către ea:

– Adu-mi o gură de apă vie ca să-i împrospătez puterile şi ţi-oi da stârvul voinicului, să faci ce-i vrea cu el!

Iar Făt Frumos, scăpând şi el o clipă din strânsoare, îi spuse pasării:

– Adu-mi mie o gură de apă vie şi ţi-oi da stârvul zmeului care-i mai gras decât mine. Dar grăbeşte-te…

Atunci pasărea se ridică în văzduh şi zbură ca o săgeată către noul Centru Comercial. Şi se întoarse după câteva ceasuri, dar… fără apă.

Iar s-au luptat cei doi vreme de o jumătate de zi călduroasă şi iar au năduşit degeaba, iar singurul spectator, care stătea la o distanţă bunicică şi se uita fără interes evident la proepinenţi, era aceaşi pasăre de mai înainte. Şi iar au rugat-o cei doi să le aducă o gură de băutură, şi iar pasărea acceptă formal şi se ridică deasupra lor şi se îndreptă cu viteza întâia către izvorul de la centrul comercial, care era deschis non-stop până foarte târziu. Numai că după câteva ceasuri, iar se întoarse zburătoarea cu pliscul gol, aşa precum plecase.

Aş putea să lungesc povestea mult şi bine, pentru că cei doi aşa s-au luptat, adică zi de zi în două şi trei reprize, încât se învăţaseră cu situaţia până într-atât că dacă n-ar fi ştiut că sunt adversari ireconciliabili, ar fi găsit bună pricină să se împrietenească şi să colaboreze ca doi buni vecini. Şi dacă nu era destul că lupta devenise plictisitoare, li se uscase total cerul gurii şi năduşiseră de tot.

Atunci, văzând că pasărea aceea se boldeşte ca proasta la eforturile lor, se răţoiră amândoi la ea, cumplit de supăraţi:
– La ce tot zbori cu viteză şi te întorci cu întârziere, dacă nu aduci nici unuia ce te-am rugat?

Şi pasărea vorbi pentru întâia dată:

– Să nu vă fie cu supărare, dar nu e vina mea. De câte ori mă duc, ori e coadă la delicatese, ori primesc marfă, sau nu au apă minerală… Cât priveşte alte băuturi, e greu să te decizi. Pe o sticlă scrie că e apa vie cu coloranţi sintetici, pe alta că conţine o mulţime de euri sau substanţe conservante. Altele sunt de import şi au etichete de izvoare în limbi străine. Eu nu sunt meşteră la băuturi şi de atâtea reclame m-am zăpăcit de tot. N-aveţi decât să vă duceţi singuri până acolo şi să beţi ce şi cât vreţi… Şi mai faceţi niţică pace, că doar nu aveţi capete de pasăre, ce naiba!?.