E lună plină şi am gânduri şirete?!
E lună plină,
sufletul m-a-nchis pe afară
şi-n mine nici o lumină
aripile care-mi cresc
nu mai duc la odihnă
zborul nu mi se mai pare firesc…
Şi pe acelaşi cer de metil
o eclipsa din nelinişti îmi ţes
când ştii că nu te mai poţi reîncarna
visele trebuie duse la azil
există un azil de vise,
nu mai întreba!
Aşa fac cu mine mereu…şi nu ştiu de ce…
e lună plină şi am gânduri şirete?!
te plângi că nu mai ştii să te asculţi,
dincolo de trecut si dincolo de orice
asa e, trăim cu faţa la perete,
viaţa are un dirijor din umbră
şi genuni fără punţi…
Poem de duminică
Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine…
nu mai calc desculţă demult…
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu… alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos…
Azi iubesc un singur mâine
Acolo unde-ţi puneai tu capul,
în golul din claviculă
începe rugăciunea singurătăţii…
acolo îmi ascund
eu…cuvintele
dar nu ştiu până când…
de ieri iubesc un singur mâine,
şi-un singur vers
ori prea îndrăgostit
ori prea flămând…
E adevarat?
de-ntind pe pernă mâna
îmi pui seminţe-n răni
sau mi te-arunci în gând?
nu mi-e totuna,
de-ntreb!
trec viaţa pe curat,
încărunţesc în somn
săpând într-un destin supus
cu palme de soldat…
Nu-mi iese ruga, deşi ard
şi caut rătăcită
o mie de-ntrebări sărate
pe trupul meu de răstignită-
sunt suflet slab sau cântec mut?
fără cuvinte azi
iubesc un singur mâine
şi-nvăţ cu noi ce-i de făcut…
Poemele cu ochii verzi
Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi chemare
Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!
De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi
EU…TU…
Motto:”M-am închis în mine,
dar şi aici m-au găsit” (V.Loghin)
mă preocupă cuvintele care mă înving!
aşa cum eu atât de mult timp
în tot atât de mult spaţiu
nu ştiu decât să iubesc
dar nu mai pot să te ating…
în mine pătrunzi…
suferinţă ce te aşezi la pian,
când nu vrei să-mi răspunzi!
– m-ai învins…
abia dacă-mi mai amintesc vreun cântec
din care m-am desprins!
în tot acest timp amândoi –
din atât de mult spaţiu
ai zidit în mine o stâncă…
mai eşti eu, mai sunt tu?
mai suntem NOI?
mi-e dor de tot ce n-am trăit încă…
de-aceea port în mine un cânt,
mă ierţi sau nu,
în dragostea mea pentru tine!
dacă tu eşti eu
şi-n mine şi-n gând
voi invăţa să iubesc…
sau să mă vindec,
dar nu oricum
ci rând pe rând…
Pe tocuri
Când plec de-acasă mă fac că nu plâng,
de-aceea plec pe tocuri să-mpart lumea în două
să văd dacă mai supraviețuiesc lucidității
daca apar și dispar aproape firesc
de aceea, îți cer, uneori…
sa dansam prin iarba…pe roua
Fa-ma sa uit, cum cineva demult
îmi strivea degetele
crezând ca din vârful lor îmi vin cuvintele
fiecare falangă era zdrobită de-un verb
de un anume verb…
așa cum fiecare poem al meu
îți ascute azi, dintele…
Învăț cu tine, să uit de mine, când pot
și cum se pune dulceață pe răni deschise
cum se pleacă pe tocuri de-acasă zâmbind…
cum se scriu poemele fără condei
am aflat de la tine, dar mai ales…
ce se-acunde între fără egal-ul
și cruzimea unei femei…
Azi e o zi anume…
fa-ma pasare de nu poti sa- mi alini
ziua în care nu mai pot plânge
sau cea în care nu mai pot astepta
firimituri de pâine veche, pune-mi
în cupe de crini…
O apa sfintita izvoraste mereu
din biserica de piatra din mine…
azi e o zi anume?!
numai tu, vezi Doamne, în inima mea
nu numai pe mine…
ci, întreaga mea lume,
E-n sângele meu întuneric
și calc atent
vrând sa smulg pe mine din mine
aproape mereu…
numai cu lacrimi îmi țes necuvintele
așa cum voi țese și azi, neîntreruptului absent
cămașa bărbatului meu!
–––––––––
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
16 iulie, 2018