TAC ZGOMOTOS…
Nu, nu-i asta lumea
în care prindem un sens…
când zilele trec aspre,
sau trec fără spor
în silabe mă descompun
în întunericul dens
aşa cum nu m-am gândit
niciodată să mor
serios
aşa cum nu-ţi aprinde-n suflet
nimeni lumina
şi ani buni nu ţi se-ntâmplă nimic,
nimic care să rupă rutina…
sub semnătura zilelor acestea
tac zgomotos…
Doar câteodată… sar la fereastră,
ca şi cum văd o umbră, ceva…
contopire
desperecheată
aşa-ţi trebuie,
dacă n-ai murit când trebuia!
acum trăiesc cea mai adâncă formă de iubire
acum mă pot preda
de bună voie ţie
şi-mi caut mâinile grele
îngropate în alte mâini cândva…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
27 august, 2018
Imagine internet