Motto:
,,Iertarea e regăsirea unei averi înstrăinate“(Schiller)
Lumina cade pe noi ca pe-o cicatrice veche
mărind fiecare bob de sânge
Și-n toate scenariile noastre de iertare
există o listă neagră cu rânduri ce trebuie șterse
pentru că viața trebuie curățată! Dar în cea mai deplină liniște
până când iertarea nu va mai fi un act de dreptate
ci unul de dragoste…
ierți și ai impresia că-l imiți, o clipă pe Dumnezeu…
și înțelegi de ce îmbrățișarea oprește timpul în loc
de ce uneori ți se năruie în inimă un cer întreg
te poți pierde și-n minutul marii Regăsiri
cu tine, cu Dumnezeu și cu celălalt
e un fel de Sfânta Treime a iertării, în fiecare rană
sufletul e o pasare mică pe care o strângem prea tare,
uneori, chiar neștiind dacă sau când am omorât-o…
neiertând…
Poem de stare
Avem nevoie de un act de identificare,
trece ceva vreme pana-nvatam
despre aspectele subtile ale lumii noastre interioare
tot ce ne defineste e lumina in care ne percepem
tot ce ne bantuie ne dezvaluie bucuria
traita scenic fara sa vrem,
fără sa știm
ca dincolo de inima e lumea ta
o lume nebănuit de-ncăpătoare…
in care toata viata te poti rataci…
dar numai într-o anumita zi …te pierzi!
Răsărit de soare( interior)
Despre respirația inimii se tace!
sentimentele ce pun stăpânire pe tine
sunt brodate sub patrafir
suntem două ființe de nisip
cu vieți sfărmate(avem Raiul închis)
așa că vom cere unui preot bătrân
să ne deschidă, la amândoi, aceeași Carte…
**
suntem rezultatul unei unice simulări
trăite în lumea demult bandajată
în care nimeni nu te poate-mbrățișa
venim amândoi din aceeași înstrăinată
singurătate,
nu mai recunoaștem supliciului nici o unealtă,
chiar dacă viața, subtil de tot, ne poate încătușa!
***
(abia) mai disting o urmă de glonte
Pictez pietre
Pictez pietre
decând simt că cineva îmi risipește timpul
trăit în lanțuri cu fiecare za
cu inima afară din cămașă,
eh, e o piatră pictată și ea!
a sare amară miroase
în culori pun din durerea lumii ceva…
dacă nu simți
e pentru că ne târaie viața
prin nisipurile ei zgrunțuroase
cu tălpile goale fac punte (pașii mei)
cu strădania de a vedea limpede
tot ce ni se ascunde…
pictez pietre, aici e vadul, la țărm
privind în larg
spre nicăieri (și spre niciunde…)
ieșind, pe jumătate din mare!?
vin să-ți dezvălui acest Răsărit
(Tu mie, un Apus de vindecare!)
Hazard
Aștept să se-ntâmple ceva!
joc de zaruri, joc de culori
joc de stări, joc de lumină
(joc de nimic!)
uneori, până și rănile,
singure și ele pe lume
se prind cu furie de streașină
să curgă cu ploaia un pic,
altele scriu metafore pe care poezia
nu le mai îndură…
Aștept să se-ntâmple ceva…
revendic dreptul meu
să ies cu tine la o lacrimă,
apoi la un zâmbet!
m-aș urca desculță-n primul tren
asta-i de bine, nu-i de rău!
în jocul de zaruri cu o mie de stări
un mirabil ocean nu există!
viața pe care tu, s-o schimbi din condei
cum ar spune poetul?
nici o „casă văduvă și tristă’’
nici o rană la streașina ei
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
1 Mai 2020