Privind înăuntru…
Oglinda e numele meu de zidire
Timpul e cinic
Copilăria puțină,
Cred că se apropie sfârșitul de secol al sufletului meu
Îmi scot din cufere amintirile,
Și le ard ca pe niște fotografii vechi,
Am tot trăit începuturi dar nu până la capăt…
Am deschis o fereastră dinspre mine, azi
Cea Spre interior,
Celelalte le-am bătut în scânduri,
Ca viata să mi-o pot ține în viață!
Am strâns de pe jos cuvintele frumoase
Aruncate de cei care nu le-au înțeles
Am pus flori în răni adâncite de așteptare
Să le acopăr sau să le vindec, nu mai știu…
Iubirea avea pentru mine flux și reflux
Inventând în mine spectacolul
Am jucat zi de zi, fără regizor și fără sufleor
Mult timp până și pietrele cu care s-a aruncat în mine
Și pe care le-am tot strâns
Le-am pictat și le-am înșirat pe linia orizontului,
iubirea și moartea te înalță la fel!
Sau poate rămân lipite de geam ca florile
Privind înăuntru
Dar și așa… în liniștea asta pândită
În sufletul ce-și dublează mărimea
te tot aud cum treci prin inima mea…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
30 decembrie, 2018