Poem portret
Nu ne învață nimeni cum să-ți îmbrățișezi viața
cu deplină detașare și nu cu regret
n-o să știm, niciodată singuri, cum se scrie cu lumini și umbre
poemul portret
fără să afli vreodată de ce-n sufletul tău
se petrece ceva nedigerat?
știi, tu cum mă văd, eu… din interiorul propriei răni?
nu ne-nvață nimeni că trecutul trebuie reabilitat
dupa ce mai plătim, nu știu câte vămi…
*
Cine-ar mai putea atinge un suflet uscat
foarte rar, ca pe o ramură ce –ar înflori?
nu sunt eu, bolnavul care se ignoră
alienat de verbul a iubi?
și sfâșiat de atâta așteptare…
ce-ai aflat, Doamne, ce-ai mai aflat?
dă-mi un semn în acest Ianuarie
sau poate-mi răspunzi, poezie, chiar tu!
singura mea supapă de avarie!
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
26 ianuarie 2019