Zăpadă de primăvară
Cuminte-mi zbat în tâmpla mării
Zăpada ta de primăvară,
Din glezne îmi zburdă căpriorii
Crește aripa-mi de fecioară.
Ai strâns un plâns de cer de noapte
Și mute îți sunt gemete reci,
Râde viața cu gene coapte
Când prea plin de mine te petreci.
Hrănit îți e dorul din coastă
Amor rămâne din amândoi
Vor plânge cruci în lumea vastă
Și vor răsări stele cu flori.
Cuminte stau, cu tâmpla arsă
Și ceara îmi picură șuvoi,
Las din zăpada ta să-mi crească
Aripi de tine cu iz de noi.
Adorm
Naște-mi pui de primăvară
Din subrațul meu cuminte
În trei nopți a doua oară
Să știu luna că nu minte.
Mi-ai venit la ora păcii
Cu picior de promoroacă
Să îmi legi aripa sorții
Cea beteagă și săracă.
Îți adorm în ochiuri sfinte
De dantele ruginite
Ale toamnei prea fierbinte
Crucii tale ostenite.
Pe sub tălpi am pietre vii
Rotund gândul de iasomie se prăbușește-n palma nopții
Amestecând în miruri acre demonii de minți albastre
Răzvrătindu-se-n lupte sfinte ale vieții și ale morții
Taina cerului o coase între buze ascunse-n astre.
Mută pribegesc prin geana lunii, sfâșiindu-mi trupul jalnic,
Tremur din talpă ca nebunii și rup timpul în secunde
Ascult cum marea cerul inundă iar stejarul crește falnic
Agățând în ramuri albe tot ce-i ’nalt și iele blânde.
Aș dansa să prind trei vreascuri peste nouri și-n cenușă
Să îmi arunc căpăstru-n haos ce mă rupe și mă mușcă
Grea și slobodă să zbor din mine printre frunze și căpușe
Să îmi frământ lacătul negru ce mă urlă vesel în cușcă.
Noaptea mi-e soră cu luna, calcă pe gânduri verzi de iasomii,
O ghindă își tocește struna iar haitele de lupi se-ascund
Ramuri noi și lungi îmi cresc din umeri iar pe sub tălpi am pietre vii
Nu-i sfânt altarul dintre îngeri iar cerul doarme azi arzând.
Îmi sunt de astăzi regina nopții cu salbe vechi din iarmaroc
Cu demoni lungi de minți albastre, cu viață plină de simbrii
Rotesc în rană cu pantofii un spic de teamă și de noroc
Cu genele de lună arse, mă prăbușesc în iasomii.
———————————
Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ
Leer, Germania
29 august 2019