Mi-așezi în palmă un curcubeu !
Tu-mi ești gândul care mă străbate
De cu zori și până în adânc de noapte.
Și nu cred că mi-ar ajunge o carte
Să scriu ce bine-mi este când te am aproape!
Tu ești cu mine oriunde, în orice clipă
Zburând îmbrățișați pe-a timpului aripă.
Te regăsesc și-n visul meu mereu
M-aștepți, să îmi așezi în palmă un curcubeu!
Și nu e zi în care să nu-ți fie dor de mine
Chiar dacă abia m-am despărțit de tine.
Și oricât de multă treabă ai avea
Dorul de mine te aduce iar la ușa mea!
Gândim la fel, simțim la fel
Și ne iubim cu același zel.
Purtăm în suflete aceeași bucurie
Căci timpul nostru împreună, e o poezie!
Lasă trecutul unde este
De vrei să simți ce înseamnă fericire
Și vrei cu adevărat să o trăiești
Nu-ți căuta în amintire
Mereu doar tristele povești.
Lasă trecutul unde este
Încearcă să nu-l răsfoiești
În tine e puterea să treci…peste
Și alege într-una să zâmbești!
Când fericirea-ți este îngândurată
Pe tine să te întrebi de ce?
Căci, stând mereu-n trecut uitată
N-ai ajutat-o să se vindece.
Gândurile mele
Gândurile mele sunt păsări călătoare
Pe cerul vieții mele liniștite vor să-mi zboare.
Gândurile mele pe marea ochilor coboară
Vibrând ușor precum arcușul fin pe vioară.
Gândurile mele prind forme și culori
Când zboară fericite printre albaștri nori.
Gândurile mele sunt bune și frumoase
Și-n zilele toride și-n cele friguroase.
Gândurile mele îmi dau putere și înțelepciune
Să merg pe drumul meu, crezând mereu în mine!
————————————
Daniela Balaiita
8 februarie 2020