Titlul este un citat din memorie inspirat din una din legile lui Zalmoxis, zeul Dacilor, străbunii noștri, cel care îi îndemna pe aceștia la curățenie sufletească și trupească, la iubire și solidaritate umană. Acum, mai mult ca oricând, noi, poporul român și întreaga umanitate trebuie să ne aplecăm asupra acestor îndemnuri pentru că avem nevoie să le împlinim întocmai pentru a depăși pandemia covid-19 iscată la finalul anului 2019 în China și răspândită pe aproape întreg globul pământesc.
Pentru aceasta, este abolut necesar să lucrăm împreună și noi cu noi înșine pentru a face tot ce ne stă în putință să obținem starea de iubire și pace lăuntrică, apelând la curățenia sufletului și a trupului. Putem face asta foarte bine mai ales că ne aflăm în Postul Mare ce precede sărbătoarea Învierii Domnului.
Bunicul meu după tată, singurul bunic de altfel pe care l-am prins în viață, s-a născut în plină vreme de holeră. El a viețiut între holeră și cele două războaie mondiale, năpaste ce cuprinseseră întreaga omenire ca și covid 19, la care s-au mai adăugat și cele personale.
În copilărie, ne povestea mama despre bunicul că a rămas orfan de ambii părinți și că l-au cresut niște mătuși, pe el și pe frații lui mai măricuți decât el, fără să ne spună cauza morții. Bunicul însă, nu ne-a spus asta niciodată. Ne mai povestea câteodată, iarna la gura sobei din întâmplările de vitejie săvârșite de el sau alți camarazi pe front din vremea celui de-al doilea război mondial.
Seara trecută, tata mi-a amintit despre faptul că tatăl lui, născut în 1913 pe 21 iunie, a rămas la vârsta de un an și jumătate orfan de ambii părinți care au murit de holeră. Au fost văruiți înainte să-i pună în groapă. Fiind cel mai mic, pe el și pe frații lui puțin mai mari decât el, dar și ei tot minori, i-au crescut prinții unchiului Vasile, brutarul, om bun, cel de la care am mâncat cea mai bună pâine în afară de cea făcută de mama, bineînțeles.
Bunicul a fost înrolat în cel de-al doile-a război modial la Bazargic, oraș cu denumire actuală Dobrici. A fost rănit pe front, tratat și vindecat într-un spital din orașul Roman și trimis înapoi pe front. În timp ce se afla pe front i-a murit soția, bunica mea după tată și a rămas văduv cu trei copii. A supraviețuit războiului, a făcut case și-a însurat copiii, a rămas văduv a doua oară și a trăit până la 82 de ani! Niciodată nu se văicărea de nimic, niciodată. Dimpotrivă, avea tot timpul un zâmbet abia perceptibil pe chip. Tot timpul. Și o bunătate rar întâlnită, o statură și o forță extraordinare, deși mânca puțin. În zilele în care nu lucra nimic spunea că nu mănâncă, pentru că nu a lucrat.
Îmi amintesc că avea vreo 74 de ani când am urcat în tren din mers eu, ca o nebună, fără să mă gândesc că el e vârstnic și rămâne pe peron singur într-o gară, iar eu mergeam singură cu trenul, copilă fiind. În clipa imediată în care am realizat acest lucru, l-am văzut aruncându-se lângă mine pe scara trenului, determinat și hotărât sa ajungem la nepotul lui, fratele meu, care depunea jurământul de credință pentru țară. Abia în Roșiori Est am reușit să urcăm scara și să ne găsim un loc în picioare pe holul trenului. Era în vara anului 1987. Tot drumul, de la Roșiorii de Vede până la Dej și înapoi, a stat în picioare. Eu am mai prins câte un loc, am mai și dormit chiar. La rugămințile mele să facem cu rândul, adică să mai stea și el jos, poate chiar să ațipească, a rămas ferm, determinat și neclintit în picioare. Și cu același zâmbet pe chip, zâmbet care, acum ma gândesc, că acel zâmbet de pe chipul lui izvora de undeva din adâncul sufletului lui mare. Posibil ca tot drumul să nu-și fi aruncat privirea de la mine. Nu a dat niciun semn de oboseală. De câte ori deschideam ochii sau mă uitam la el, mă privea cu o bucurie imensă. Știa el bine de ce.
Acum avem alta molimă, una nouă, zice-se, deși nu e, doar a suferit mutații…. alt război, dar cu un inamic invizibil…
Să-i urmăm exemplul și, cu credință le vom depăși cu bine toate, la fel ca bunicul meu!
Să zâmbim cu sufletul și cu tot interiorul nostru ca sa fim vii și să ne rugam la Domnul!
Dumnezeu să ne ajute!
Amin!
––––––––––-
Daniela ACHIM-HARABAGIU
16 aprilie 2020