(Vasile Rodian – „solitudine la marginea ceţii”,
Ed. Brumar, 2020)
Din priviri răzleţe ne place sau nu ne place, vrem sau nu vrem, mergem sau nu mergem pe limpezimi sau pe întortocheli. Privim din colţuri sau din puncte, ceea ce-i cam acelaşi lucru. Ne mirăm sau nu ne pasă. Vine însă momentul rotund când centrifuga e pornită şi te-ai mutat din balans în circumferinţă. Să ne imaginăm cum într-o poiană stă vântul ca într-un octogon şi aşteaptă să umble.
De la Jefuirea templului, Reconstituire anarhică, Surâsul potecii ascunse, Babilonia, Sigilii, peceţi, Calendarul nisipului şi al ierbii, Plecarea din muzeu, Criza portretului, porneşte o geometrie variabilă în dorinţe şi în păcate, în iluminări şi în constrângeri. Vasile Rodian este alergătorul de cursă lungă, la care trei decenii fac cât o dimineaţă, un prânz şi o seară.
De fapt, el se rupe de timp, într-un fel special, hipnotic, delicat şi dureros. Nimic nu şade la locul lui, pentru asta existând variabilitate. Avem de-a face cu deplinătatea formelor contrapusă neinventării lor. Ascuţişul, tăişul se întovărăşesc cu fluidul şi cu enigmaticul.
În eventualitatea că te-ai plictisit de ritualul zilnic, te tratează fratele Vasile, te faci să nu mai vezi ritual veci. În geometria unei accepţiuni dimpreună cu aceea a disperării, distanţele se contrazic şi se armonizează, devin opace şi devin profunde.
Dacă până acum puteai întâlni şi chiar te puteai obişnui cu totul despre nimic sau/şi nimicul despre tot, au trecut vremile şi a rămas singurul lucru de întâmplat care să conteze. Valorificarea fragmentariumului, acea colecţie de cristale lichide (sur)prinsă într-un ochean răzbunător pe ea imagine de la sine stătătoare.
Vasile Rodian se înteţeşte şi se întremează numai din cuvinte, imaginea e protecţia aceea de ecran, liant fiindu-i conştienţa timpului măsurat literă de literă, sunet de sunet, mângâiere şi scrâşnet deopotrivă.
Drumul poetului e un drum de povară, de campanie, de învins sau învingător. Bineînţeles că el va scrie şi va fi poet până dincolo de reinventarea slovelor la un apogeu al gândurilor. Deocamdată, aici avem priveliştea unui ţinut aparte al minţii şi al sufletului. 30 de ani pe muchie de cerc perfect.
—————————–
Daniel MARIAN
Timișoara
3 martie 2020