Te-ai întrebat iubito?…
Te-ai întrebat iubito de ce tăcerea doare?
Te-ai întrebat vreodată de ce ard în amurg?
Te scriu în jurământul miresmei dintr-o floare
Când cu lumina lunii…mă scaldă un demiurg!
Eu te ascund de lume să pot să te iubesc,
Clădind o nălucire din colţuri de iubire,
Îţi simt din nou fiorii ce trupul mi-l robesc
Dar mă închizi nestins în visul din privire.
Îţi gust iubito dulce din sânii amândoi,
Şi simt aievea şi vraja din ultimu-ţi păcat,
Ne savurăm divinul în liniştea din noi
Când veşnicia sorţii la zaruri ne-a jucat…
Te-ai întrebat iubito de ce iubirea moare?
Că sufletul curat e prins între regrete…
——————————
Daniel BARBU
5 decembrie, 2018